ECONOMIC

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Inspectoratul Național de Investigații al MAI, efectuează 28…
32 de companii înfiinţate de moldovenii care au muncit peste hotare sau de rudele acestora vor beneficia de finanțare nerambursabilă…
Producția agricolă va marca un avans de 5% în 2018 comparativ cu anul 2017. Prețurile în primul semestru al anului,…
În perioada 25 – 28 decembrie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 272,6…
Reformele implementate de Ministerul Economiei încep să readucă încrederea în sistemul bancar și să asigure transparența acționarilor și proprietarilor reali…
Campania japoneză Metal Products, specializată în producția de componente structurale din oțel, dorește să investească în Republica Moldova, pentru a…
În luna august 2017, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate în favoarea persoanelor fizice mijloace bănești în…

O nouă rundă de privatizări

28/09/2017 - 03:00 8543
Agenția Proprietății Publice a scos la privatizare 61 de bunuri de proprietate publică a statului. Licitația cu strigare pentru 29…
Veste bună pentru tinerii specialiști cu studii medicale și farmaceutice plasați în câmpul muncii în mediul rural. Guvernul a aprobat…
Războiul rămâne sursa cea mare de ameninţare în problema securităţii naţionale și în aceste condiții este şi firesc ca termenul…
Cu sprijinul specialiștilor CCI, oamenii de afaceri de peste Prut pot înființa firme cu sediul social în municipiul Suceava, permițându-le…
Veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal, în perioada 16 - 22 octombrie, au constituit 436,5 mln…
Pe parcursul anului curent, peste 102 case de schimb valutar au fost sancționate de Banca Națională a Moldovei. Potrivit unui…
Uniunea Europeană va realiza în Republica Moldova două proiecte în valoare totală de circa 5,5 milioane de euro. Primul proiect,…
Guvernul urmează să aprobe la propunerea Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) un Plan de acțiuni privind reducerea riscurilor în domeniul spălării…
Deficitul bugetuli public național al Moldovei a fost în primele şapte luni ale acestui an de doar 4,9 milioane de…
Primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, a afirmat duminică la Conferința „Centenarul Unirii și Basarabia” că până la sfârșitul anului Consiliul…
Premierul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Cecilia Malmstrom, Comisar European pentru Comerț, unde a doscutat despre impulsionarea…
La mijlocul verii Guvernul a aprobat, în sfârșit, Planul de acțiuni privind implementarea „Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii…
Un inspector operativ al Brigăzii cu Destinație specială "Fulger"al IGP, împreună cu un civil, neangajat în cîmpul muncii, vor compărea…
Moneda euro a depăşit marţi, pentru prima dată începând cu ianuarie 2015, pragul de 1,20 dolari pentru un euro, creşterea…
Banca Națională a Moldovei a lansat concursul de design pentru monedele comemorative și jubiliare, emisia 2017. La concurs pot participa…
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte