Ziua ușilor deschise la Banca Națională

31 Mai 2022 09:28 188 0

Banca Națională a Moldovei anunță Ziua ușilor deschise, care va avea loc pe data de 4 iunie cu prilejul împlinirii a 31 de ani de la fondare. După o experiență de reorientare a evenimentelor de educație financiară în formatul on-line cauzat de pandemie, banca centrală revine la posibilitatea comunicării pe viu în acest sens cu publicul.

Astfel, doritorii de a vizita Banca Națională vor putea să vadă sala de expoziții în care se păstrează colecția de monede comemorative și jubiliare emise de BNM, dar și  monede comemorative donate de către alte bănci centrale.

Vizitatorii vor audia istoricul monedei naționale, vor afla care sunt elementele de siguranță ale acesteia și cum pot fi verificate, vor putea adresa întrebări la subiectul financiar pentru a primi răspunsuri ce i-ar ghida în viața de zi cu zi în multitudinea de aspecte financiare.

Persoanele interesate pot expedia solicitări de vizită la adresa electronica Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până pe data de 1 iunie a.c., ora 16.00, indicând numărul prevăzut de participanți, vârsta și datele de contact ale solicitantului responsabil, după care vor fi contactați de angajații BNM.

Ca urmare, vor fi constituite grupuri a câte 20 de persoane, care vor fi așteptate la Banca Națională în intervalul  09.00 – 16.00, la fiecare oră.

Astfel, accesul în sediul BNM se va face în baza listelor întocmite în prealabil. Elevii cu vârsta sub 18 ani, trebuie să fie însoțiți de un matur, care va fi responsabil pentru securitatea minorilor pe durata excursiei.

Maturii vor prezenta la intrare buletinul de identitate și, de rând cu vizitatorii minori, vor purta măști de protecție.

Activitățile preconizate sunt publice și, astfel, imagini foto de la excursie vor fi plasate pe rețele de socializare. Participarea la aceste activități va reprezenta acordul excursioniștilor cu privire la publicarea imaginilor foto respective.

Ziua ușilor deschise este un eveniment de comunicare interactivă pe care banca centrală o promovează față de public, oferind informații utile la subiectul financiar.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte