Centrala de la Cuciurgan, oprită din cauza Covid-19: Mai strângeți cureaua, mai stingeți lumina când nu aveți stringentă nevoie

27 Martie 2020 07:16 398 0 Ultima modificare 27 Martie 2020 07:18

Vin vești tot mai proaste. După ce un angajat al Centralei Termoelectrice Moldovenești de la Cuciurgan a fost depistat cu Covid-19, autoritățile de la Tiraspol au decis să sisteze funcționarea acesteia. 400 de angajați ai întreprinderii sun izolați și băgați în carantină de astăzi.

Centrala de la Cuciurgan asigură 60 la sută din necesarul nostru de energie electrică, alte 20% le furnizează CET Chișinău și CET Bălți, iar 20% le importăm din Ucraina.

Sistarea livrării de energie de la Cuciurgan ne-ar putea crea probleme. Însă, ținând seama că multe întreprinderi energofage din Chișinău și-au suspendat activitatea, cu ceva spirit gospodăresc, am putea depăși o eventuală situație de penurie. O soluție ar fi creșterea importului de curent electric din Ucraina. Despre interconectarea sistemului energetic moldovenesc cu cel românesc se vorbește de ani de zile. Poate măcar acum se vor mișca mai repede autoritățile de resort.

 

 

 

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte