RAPORTUL COMISIEI PRIVIND FRAUDA BANCARĂ // VIDEO

17 Octombrie 2019 13:44 130 0

Raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare a fost prezentat în cadrul ședinței Parlamentului. Potrivit concluziilor, devalizarea a fost intenționată, după un plan bine pus la punct încă din 2011-2012.

Membrii Comisiei de anchetă solicită Ministerului Finanţelor să organizeze, în termen de 90 de zile, un audit privind legalitatea repartizării banilor alocați drept credite de urgenţă de către Banca Națională pentru cele trei bănci. De asemenea, Guvernul şi Banca Națională urmează să identifice, timp de 60 de zile, o modalitate în care să fie desecretizate şi publicate toate materialele legate de frauda bancară și să iniţieze semnarea unor acorduri cu mai multe state care pot oferi informaţi ce vor ajuta în ancheta inițiată de procurori.

Totodată, i s-a solicitat Preşedintelui Parlamentului să fie inițiată procedura de revocare din funcţii a viceguvernatorilor Băncii Naţionale, Ion Sturzu şi Aureliu Cincilei.

La rândul său, Ion Sturzu a precizat, într-un comunicat de presă, că a fost invitat la discuții, împreună cu viceguvernatorul Aureliu Cincilei, abia pe 11 octombrie, după ce raportul comisiei ar fi fost deja aprobat și publicat, pentru a fi audiat pe 14 octombrie 2019, declarată oficial zi liberă. Potrivit acestuia, dintre cei cinci membri ai comisiei, au fost prezenți doar Alexandru Slusari și Lilian Carp. Mai mult, informațiile pe care le-a furnizat comisiei nu s-ar regăsi în raport.

Fracțiunea Partidului Democrat nu a participat la audieri. Aceasta a părăsit sala de ședințe în semn de protest, fiind nemulțimiți de activitatea Comisiei.

Președintele comisiei, deputatul PPDA, Alexandru Slusari, a ironizat decizia, strigând de la tribuna centrală „hoții” la adresa deputaților democrați.

Comisia parlamentară de anchetă a fraudei bancare a fost înființată acum patru luni. În acest timp, au fost organizate 21 de ședințe în cadrul cărora au fost audiate 26 de persoane.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte