Ministrul Finanțelor anunță că a fost înregistrat primul solicitant al programului „Prima Casă 4”, destinat angajaţilor din sectorul privat

03 Iunie 2019 12:40 129 0

Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că primul solicitant al programului guvernamental „Prima Casă 4”, destinat angajaţilor din domeniul privat, a fost înregistrat pentru obţinerea compensaţiilor.

Potrivit oficialului, „deja la 1 iulie va primi în cont echivalentul a 10% (sau 15%, dacă-i din localitate în afara Chișinăului) din salariu – suport pentru rambursarea creditului pentru locuința sa procurată în cadrul programului”.

În context, Chicu a anunțat că a semnat încă 5 cereri de majorare a compensației în cadrul programului „Prima Casă 3”, în legătură cu nașterea noilor copii în familiile deja beneficiare a programului.

Amintim că programul „Prima Casă 4” a fost lansat pe 1 iunie curent și prevede că angajații din sectorul privat vor beneficia de compensații de până la 50% din suma de bază a creditului ipotecar. 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: zugo.md

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte