În două săptămâni vor începe lucrările de reparație a 2.600 de kilometri de drum în cadrul programului "Drumuri bune 2"

29 Mai 2019 18:01 99 0

În două săptămâni vor începe lucrările de reparație a celor 2600 de kilometri de drum, din cadrul proiectului "Drumuri bune 2". Anunţul a fost făcut de ministrul Economiei şi Infrastructurii Chiril Gaburici astăzi în cadrul şedinţei de guvern unde premierul Pavel Filip a solicitat o informaţie privind stadiul de implementare a programului. 

Ministrul Economiei şi Infrastructurii a declarat că în acest sens sunt deja semnate două contracte, iar în perioada următoare procedura licitaţiilor va fi încheiată. 

"Avem o întârziere, domnule prim-ministru, şi întârzierea vine şi din faptul că informaţia pe care am preluat-o de la autorităţile publice locale în această primăvară a fost exagerat de mare", a spus ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Totodată, premierul Pavel Filip a precizat că lucrările de reparaţie a drumurile în cadrul programului Drumuri Bune au fost făcute calitativ şi niciun tronson nu a avut de suferit în urma ploilor puternice din ultima perioadă. 

"M-am bucurat să văd că niciun drum de fapt, care a fost construit sau reparat din pragramul Drumuri Bune anul trecut încă nu a avut de suferit şi nu a fost defectat. Cred că este pentru prima dată când reparăm drumurile şi după iarnă ieşim cu drumurile bune, calitative" a spus prim-ministrul, Pavel Filip. 

De asemenea, prim-ministrul a cerut Ministerului Economiei şi Administraţiei de Stat a Drumurilor să fie identificate mai multe instrumente de monitorizare a calităţii drumurilor reparate de administraţiile publice locale. 

"Să identificăm totuşi această modalitate de supraveghere a calităţii acestor drumuri care sunt construite din Fondul Rutier dar de APL, pentru că oamenii nu fac diferenţa cine a construit sau a reparat un drum sau altul. 1 Răspunderea o duce până la urmă guvernul", a spus prim-ministrul, Pavel Filip. 

În 2018 prin programul național ”Drumuri bune pentru Moldova ” au fost reabilitaţi 1600 de kilometri, iar investiţiile au depăşit 1,6 miliarde de lei. Programul a fost lansat de Guvern, la iniţiativa preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. În acest an, în cadrul programului vor fi reparați cu o mie de kilometri de drum mai mult decât anul trecut.



Sursa: publika.md

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte