VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO / Dorin Cimil: Din vreo 60 de partide înregistrate în Republica Moldova, doar vreo 10 sunt active

Vocea Basarabiei: Astăzi vom vorbi despre cât de importante sunt alegerile în Republica Moldova, cât de mult contează ca scrutinele să se organizeze și să se desfășoare în condiții bune și foarte bune. Și când vorbim despre condițiile în care trebuie să se desfășoare alegerile, ne gândim, în primul rând, ca ele să fie libere și democratice. Iată de ce l-am invitat în studioul Vocii Basarabiei pe dl Dorin Cimil. Dumnealui a condus Comisia Electorală Centrală, de curând s-a făcut politician, pentru că recent a fost ales în calitate de secretar general al Partidului Național Moldovenesc din Republica Moldova. Mulțumim mult că ați dat curs invitației noastre să veniți la Vocea Basarabiei! Să vorbim și despre ceea ce se întâmplă în timpul alegerilor, până la alegeri, după alegeri, dar și în viața de zi cu zi pe scena politică a Republicii Moldova, pentru că acum probabil vă interesează foarte mult și ce fac și spun alți concurenți cu care o să mergeți în cursa electorală.

Dorin Cimil: Mulțumesc pentru invitație! Sunt onorat să mă aflu într-un spațiu renovat, într-un spațiu bun al Vocii Basarabiei. Sunt un ascultător fidel al acestui post de televiziune, mai nou, și radio și consider că spiritul național se pornește anume de aici.

Vocea Basarabiei: Mulțumim tare mult! Cum e să fii șef de Comisie Electorală Centrală și să fii concurent electoral? Pentru că cel mai probabil o să fiți concurenți electorali, există o diferență cum se supraveghează și cum trebuie să mergi la CEC, ca să aduci în ordine, să fie întreg dosarul?

Dorin Cimil: Da, evident că cunoștințele speciale pe care le-am obținut în cadrul activității la CEC mă ajută foarte mult și, la rândul meu, ajut colegii, îi ghidez pentru a perfecta actele și dosarul inițial de înregistrare, iar ulterior și de înregistrare în calitate de concurenți electorali pentru scrutinul din toamnă, cel mai apropiat scrutin, sau celelalte scrutine, dacă vom participa, sper eu să participăm.

Vocea Basarabiei: Dar când va fi înregistrat partidul, când va fi cu acte în regulă?

Dorin Cimil: Deja dosarul a fost depus la ASP, așteptăm decizia pozitivă de înregistrare.

Vocea Basarabiei: Cât de ușor a fost să convingeți oamenii că e nevoie să mai fie o formațiune politică în Republica Moldova? Și, apropo, câte sunt, dle Cimil?

Dorin Cimil: Nu pot să vă spun numărul exact de partide la ora actuală, din ceea ce îmi amintesc, cred că numărul depășește 60 de partide, dar sunt active la propriu pe scena politică cam vreo 10 partide.

Vocea Basarabiei: Și cum se explică că alte 50 de partide sunt înregistrate, dar nu-și desfășoară activitatea sau sunt prea pasive?

Dorin Cimil: Se explică prin imperfecțiunea legislației la capitolul de obligativitate de participare în campaniile electorale ca și concurenți electorali, precum și această inerție la capitolul prezentare de rapoarte financiare pentru activitățile trimestriale și anuale. Și vedem că CEC-ul deja penalizează aceste partide cu propuneri de a fi lipsite de alocații de la stat și consider eu că este o măsură corectă, pentru că în situația în care te alimentezi cu surse bugetare trebuie și să prezinți rapoarte, trebuie și să-ți faci ordine în activitatea financiară și economică, fiindcă acestea sunt regulile jocului.

Vocea Basarabiei: Partidele care la expirarea termenului de bază și celui suplimentar nu au prezentat informația solicitată de CEC sunt, câte aici, 15 partide, și ele credeți că sunt conștiente că ar putea să fie penalizate și în continuare?

Dorin Cimil: Părerea mea e că ele urmează a fi penalizate pe bune și cu acțiuni în justiție privind desființarea acestora, pe aceste motive, fiindcă se produc încălcări grave în respectarea legislației cu privire la partidele politice și a Constituției, pentru că menirea de bază a unui partid politic este participarea în campanii electorale, delegarea de persoane care să participe ca și consilieri, primari, parlamentari, precum și alte persoane care necesită a fi alese în funcțiile respective.

Vocea Basarabiei: Acum stau și mă gândesc, la ce bun să fie înregistrat partidul, dacă el are puțini simpatizanți, membri de partid? Uneori, în Republica Moldova se credea că aceste partide se fac și în scop de business, pentru că în spațiul public s-a vorbit că un partid poate fi cumpărat, și prețul nu e mic.

Dorin Cimil: Voi vorbi în speță de Partidul Național Moldovenesc, pe care împreună cu colegii îl conduc la ora actuală.

Vocea Basarabiei: De ce a fost nevoie să mai fie creat un partid? Și de ce Partid Național Moldovenesc?

Dorin Cimil: Exact, pentru că ne-am elaborat o platformă politică aparte de celelalte partide, ne poziționăm pe centru-dreapta, cu o platformă liberală și națională, practic sunt idealurile care sunt caracteristice pentru colegii care suntem în partid și pentru simpatizanții noștri, pentru că pentru dosarul de înregistrare am depus mai mult de 1.500 de semnături și actele care se cer conform legii respective și această activitate de adunare a semnăturilor, precum și comunicare cu persoanele care au pus semnăturile în listele respective ne-a demonstrat faptul că încă există o criză pe piața respectivă.

Vocea Basarabiei: Pe piața politică?

Dorin Cimil: Pe piața politică, da, fiindcă numărul de partide nu este echivalent cu numărul de actori politici profesioniști, care pot să presteze un serviciu respectiv, vorbesc de serviciu ca și reprezentare a poporului în structurile de stat sau publice.

Vocea Basarabiei: 1.500 de semnături. Să ne povestiți din culisele adunării semnăturilor, cum îi convingeți pe oameni că trebuie să-și pună semnătura, cine e cel care își pune semnătura, cât de mult contează portretul-robot al acelui care pune semnătura, pentru că el ar trebui să se identifice cu Partidul Național Moldovenesc?

Dorin Cimil: Este adevărat, procedura de adunare a semnăturilor a început la sfârșitul lunii octombrie 2022 și s-a încheiat, practic, în februarie 2023, a durat în jur de mai bine de 4 luni de zile, pentru că ne-am dorit să avem o ordine maximă în aceste liste, ne-am dorit să comunicăm la direct cu anumite persoane și să le explicăm de ce anume avem nevoie de semnături, ce urmează să facem, cum urmează să facem și ce înseamnă anume Partidul Național Moldovenesc. Și această sintagmă de Național Moldovenesc întotdeauna trezește întrebări și dvs. ați venit cu o întrebare de acest gen, era și firesc, iar explicația noastră constă în faptul că pe parcursul vieții politice și istoriei s-a tratat incorect noțiunea de moldovean, moldovenesc, chiar Moldova, acest termen a fost pus într-o conjunctură politică și lingvistică incorectă, pentru că noi toți pe acest teritoriu dintre Prut și Nistru suntem moldoveni și ne identificăm ca etnici români. Deci, pasul…

Vocea Basarabiei: Și peste Prut?

Dorin Cimil: Avem aceeași situație, la fel, moldoveni, ardeleni, transilvăneni, bucovineni ș.a.m.d. Deci nu este o rușine ca să te identifici ca moldovean, ca să te numești ca trăitor al acestui teritoriu, pentru că și Republica Moldova, și toate aspectele respective sunt într-un aspect de moldovean, iar acel moldovenism care s-a încercat a fi promovat ca și un curent opus românismului nu este corect, noi promovăm altfel de moldovenesc, anume…

Vocea Basarabiei: Dar altfel, anume iată să ne explicați ce înseamnă altfel?

Dorin Cimil: Este o parte a etniei românești, o parte a celor care au fost și sunt cetățeni ai României, precum și au valorile spirituale naționale.

Vocea Basarabiei: Și care e diferența dintre Partidul Național Moldovenesc și, să zicem, un alt partid care zice că Unirea cu România e unica salvare?

Dorin Cimil: Bine, într-o finalitate ne dorim și noi Unirea cu România, și am proclamat aceste lucruri și în programul politic, dar trebuie să pregătim persoanele care locuiesc în acest spațiu, care se află în diaspora, care înțeleg valorile locale și naționale, care pot să se identifice ca și români doar prin prisma aspectului local moldovenesc și pentru că au învățat la școală, la liceu, la școli în acest teritoriu au învățat limba și istoria așa cum a fost predată în școli și acum trebuie să înțelegem corect adevărul istoric, unde mergem, cum mergem și cu cine mergem.

Vocea Basarabiei: Dar de ce ați ales eșichierul de centru-dreapta, nu vă interesează și bazinul de pe centru-stânga, stânga?

Dorin Cimil: Evident că ne interesează, vă zic, orice alegător care va vota pentru partidul nostru, doar că acele priorități pe care le-am programat, ele se înscriu perfect în formula centru-dreapta, și valorile pe care le promovăm, care sunt indicate în programul politic, ele se pliază pe această parte a activismului politic.

Vocea Basarabiei: E ușor să convingi cetățeanul că trebuie să semneze pentru un partid, să adere la un partid, să împărtășească valorile, să cunoască platforma, ideologia formațiunii politice, astăzi în Republica Moldova, când se consideră că totuși este un exces și de politizare, și de multe partide, și că mai degrabă cetățeanul nu mai trăiește neapărat cu preocupările politicianului?

Dorin Cimil: Vreau să vă mărturisesc că au fost cazuri când cetățenii singuri apelau telefonic și rugau ca să ne prezentăm pentru a-și depune semnătura, ceea ce înseamnă că pentru unii din ei acest proces prezintă un interes, oamenii noi care s-au lansat în politică la fel prezintă un anumit interes, au o anumită doză de credibilitate, ținând cont de activitățile anterioare și de viața pe care o cunosc, de aceea să spunem că a fost foarte ușor – nu, dar au fost și cazuri de acestea, îmbucurătoare, unde am primit personal și colegii mei care au declarat că au fost apelați și rugați să prezinte listele ca să-și depună semnătura.

Vocea Basarabiei: Dar stau și mă gândesc acum dacă nu cumva viziunile dvs. și atitudinea dvs., și implicarea dvs. puteau să se regăsească în unul din cele 60 de partide. Chiar până astăzi nu ați avut un partid în care să aveți încredere, să ziceți că, uite, m-aș regăsi și eu pe lista lor, în echipa lor?

Dorin Cimil: Desigur că am avut încredere în anumite partide, pe care le-am și votat în alegeri, și nu este secret, și și-a exprimat votul pentru anumite partide în mare parte acel electorat care a participat în ultimele scrutine, doar că la capitolul de comunicare și înțelegere, și alte aspecte care sunt necesare pentru o viață politică mai este mult de lucrat și dorim ca să fim auziți, înțeleși și mesajul nostru să nu fie trunchiat prin prisma altor partide sau altor reprezentanți. De aceea în calitate de mijloc direct de transmitere a unor mesaje clare și nedeformate am decis împreună cu colegii să creăm acest partid politic, care – atenție! – este unica posibilitate legală sau formă legală de desfășurare a activității politice, nu poți face politică în afara unui partid politic și astea sunt normele proclamate de Constituție și de legea specială.

Vocea Basarabiei: Dar e ușor astăzi să faci politică în Republica Moldova?

Dorin Cimil: Nu este ușor nimic, totul se datorează entuziasmului. Dacă vorbim despre echipa noastră, care pentru început are un entuziasm enorm, vreau să vă povestesc că și despre congresul de constituire care a avut loc pe 29 ianuarie anul curent, în Chișinău, am avut peste 100 de participanți delegați din partea organizațiilor teritoriale din republică și s-a văzut că avem o susținere mai ales în rândul tinerilor, majoritatea au fost tineri, pentru că și echipa creată este tânără sau foarte tânără. Și atunci acest lucru…

Vocea Basarabiei: Să precizăm că liderul acestei formațiuni este Dragoș Galbur.

Dorin Cimil: Exact, d-lui a fost ales în calitate de președinte al partidului politic și mesajele, și dorințele pe care le-am exprimat în cadrul partidului politic, care sunt trasate în programul politic au fost înțelese de către cei tineri care erau în sală și de către persoanele de o altă generație, de aceea considerăm că va fi și o coagulare cu electoratul care, cu părere de rău, la alegerile anterioare s-a declarat mai pasiv din punctul de vedere al participării. Și noi avem electorat între 25 și 35 de ani, care nu au ieșit în masă la vot, dacă analizăm ultimele sondaje sau ultimele statistici de participare la vot pe care le-a prezentat CEC-ul sau alte instituții de analiză politică.

Autor

  • Ursu Valentina

    Moderatoarea emisiunii „Puncte de Reflecție”, dar și autoarea emisiunii „La firul ierbii”. A activat la Radio Europa Liberă din 2004 până în 2022. Anterior a muncit 17 ani la Radio Moldova. I s-a conferit Ordinul Republicii în 2009. Deținătoare a Medaliei „Om Emerit" din 1994. A scris în 1993 cartea „Râul de sânge", în care a inclus reportajele pe care le-a realizat în timpul conflictului armat de la Nistru (1992). Se regăsește printre cele 99 de femei ale Moldovei 2013. Omul Anului (2014) și (2021). Iar în 2014, președintele României i-a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” - în grad de Comandor. A fost desemnată de cinci ori câștigătoarea Topului Jurnaliștii Anului.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.