Până în a 10-a îi spuneau „Ceasovcicul”, ceasornicarul cum ar fi românește. Adică așa îl numeau. Așa îl porecleau, ca să fim mai expliciți. Repara ceasuri încă de prin clasa a cincea. De aici venea porecla. Apoi, după ce a absolvit școala, toți îi ziceau „televezionșcicul”, pentru că repara la tot satul televizoarele. Odată cu înaintarea progresului tehnic, una după alta se lipeau de el și poreclele. „Computeristul”, apoi „mobilinicul” apoi ”electronșcicul” . În funcție de ce avea omul de reparat. Nu avea studii. Nu învățase pe la școli de meserii. Totul deprinseseră de unul singur. Autodidact cum ar veni. Reparator de vocație, ar spune vreun scriitor ori jurnalist.
La început, când era mic de tot, adică până la școală, se deplasa într-un cărucior pentru copii sugari. Îl plimbau din când în când părinții, dar cel mai des copii din mahala. Apoi, când mai crescu, mijloc de transport îi servea un cărucean din lemn confecționat special pentru acest lucru de un lemnar din sat, meșter de poloboace. Prin clasa a opta, deja, își adunase bani din reparația ceasurilor, și își cumpără primul cărucior adevărat. Nou-nouț. După ce trecu la reparația televizoarelor, computerelor, telefoanelor mobile reuși să-și adune bani pentru un cărucior electric. Cu acumulatoare care puteau fi seara încărcate de la priza electrică. Performau mijloacele de transport în paralel cu evoluția progresului tehnic.
În centrul satului, cu orice ocazie, care prevestea să adune mai multă lume, nu era lipsă nici Sergiu, eroul nostru. Întronat într-un cărucior de invaliditate, cu o tablă de șah pe brațe, un bărbat vesel, bine dispus și cu o privire puțin șireată, poate chiar ironică, propunea ba unuia ba altuia să joace o partidă de șah. Le zicea, că așa, pentru dezghețarea minții. Sătenii nu cădeau în plasa lui. Știau că nu au nici o șansă de a câștiga măcar o partidă. Oaspeții, însă, prindeau nada. Mai ales cei care pricepeau câte un pic în mutatul pieselor. Își ziceau, că haide să nu întristăm un invalid. Abia, după ce pierdea prima partidă, apoi încă una și încă una, Sergiu le zicea zâmbind. „Nu vă întristați prea tare, doar ați jucat cu un campion european la șah online.” Nu știau sireacii oaspeți, că pe lângă cele câteva supranume datorate vocației de reparator, Sergiu în lumea online mai avea o poreclă – Șahistul basarabean.
