Uneori stau și mă întreb, oare cât mai poate fi hărțuită această palmă de pământ, această „lacrimă a neamului meu”, vorba poetului – Basarabia. Este încolțită mereu și de către „ai casei”, dar și de către străini. Și dacă cei străini mai pot fi cumva „înțeleși”, pe ai noștri chiar nu-i poți pricepe. De fapt ce fel de ai casei sunt ei, și sunt ei oare ai noștri, dacă exact la cotituri istorice încep a aduna, în același ceaun, tot felul de ingrediente calomnioase la adresa Basarabiei, chipurile pentru prepararea adevărului în ultima instanță. Cu adevărul neadevărat buimăcind și mai mult bieții basarabeni și așa năuciți de atâtea adevăruri unul mai adevărat ca altul, tautologie utilizată intenționat. Apoi vin așa-zișii protestatari prin vocație. Aceștia nu au nevoie de pretexte și motive. Pentru ei contează să protesteze oriunde și oricând și din mers să mai hulească și beștelească pe cineva. Această pătură socială ar fi mai puțin periculoasă, dacă nu ar fi plătiți pentru meseria de protestatar. Spune lumea că,ținînd cont de inflație cam câte 400 de lei pentru o zi de protest. Dar Vorba vine: câinii latră, caravana trece. Cei mai periculoși sunt însă profiturii din umbra brusturilor. Aceștia sunt cinici, perfizi și lași. Ei îi ațâtă la revoltă pe veșnicii protestatari și cu mâinele lor trag jăraticul spre turta proprie. Spuneam și altă dată că saracii fac revoluții pentru a scăpa de sărăcie, iar bogații pentru a deveni și mai bogați. Nu-i cred și vă îndemn și pe dumneavoastră, ascultătorilor și cititorilor, să nu-i credeți pe cel care vine la proteste cu mercedesul și, lăsându-l cu două cartiere mai departe de piața Marii Adunări Naționale, urcă pe scenă și cheamă în isterie, cu cinism necamuflat, să dea jos pe cutare ori cutare.De ce zic eu că sunt cinici? Pentru că de acolo, de sub brusturi, ei au furat și și-au construit castele, deseori mai luxoase decât a celor mai capitaliști oameni de afaceri și prin metode mult mai frauduloase. De sub umbrela brusturilor și-au creat afaceri dubioase și milioane necinstite, iar când a venit momentul, ca niște dihori au ieșit din ascunzișuri, și pe valul protestelor sărmanilor, se mai și cațără pe tronul ierarhiei poltice. Și plebea, iertată îmi fie calificativul, îi crede și îi votează. Cu propriile mâini și din neștiință (cum să-i știe dacă ei au stat ascunși sub brusture) le încredințează soarta. Ei, dihorii politicii moldovenești, sunt pericolul cel mare.
Urmăream zilele acestea la un post de televiziune afiliat, de fapt, proprietatea unor astfel de inși din subteranele brusturilor, zic urmăream cu câtă satisfacție și cinism neasccuns vorbeau de pe un ecran instalat în pman despre marea sărăcie în care se află ei săracii de protestatari, cum îngheață sărmăneii în corturi și mă întrebam și eu retoric ceea ce întreabă de ani buni multă lume: Când o să ne prindem la minte să nu ne vindem pentru câțiva arginți aruncați în corturi mult mai scumpe decât arginții primiți pentru trădare.
