La noi în sat primăvara cu adevărat vine doar atunci, când se pornește Nistrul. Așa se spune la noi când se rupe gheața și apele Nistrului o duce la vale. Până atunci, poate soarele să încălzească oricât de mult. Poate baba Dochia să scutere toate cojoacele de pe lume, dar dacă Nistrul rămâne încremenit, înseamnă că primăvara n-a venit. A spune doar că „Nistrul s-a pornit”, asta e ca și cum n-ai spune nimic. Pornirea Nistrului e un farmec de poveste pe cât de neobișnuit, pe atât și de măreț. În primul rând, fenomenul e însoțit de un alai sonor, specific doar acestui fenomen. O simfonie de vuiet, trosnet, și tot felul de zgomote, care se aud permanent, când cu tonalitate de tenor înfundat, când mai de soprană săltăreață. În funcție de construcția albiei Nistrului, se așază și notele care alcătuiesc melodia simfoniei. Dacă malurile sunt netede, fără grote de râpi mai mari și mai mici, atunci sunetele sunt și ele lente, un pic înfundate și pașnice. Dar dacă malul este încolțit de văgăuni cu maluri abrupte, cu căușe de curbe, atunci Nistrul devine volburos și gălăgios. Sloiurile trosnesc în scrâșnet vulcanic de învălmășeală haotică, nemaipomenită prin frumusețea lor nedomesticită.
De obicei Nistrul pornește noaptea. Nu știu de ce. Cred că nimeni nu știe de ce natura vrea să tăinuiască miracolul clipei de pornire a râului. Dar cred că există și în acest caz o explicație miraculoasă, dumnezeiască chiar. Doamne ferește să te afli pe gheață când pornește Nistrul. Rar cine se poate salva. Te înghite apa în câteva clipe. De aceea, cred eu, Dumnezeu are grijă să înceapă simfonia balului de primăvară după miezul nopții, când oamenii dorm. Poate chiar mai spre dimineață, când trag pe la casele lor și cei mai neobosiți și neastâmpărați.
În ziua ceea însă totul a fost altfel ca în alți ani. Se vede că treburile îl reținuse pe Dumnezeu prin alte părți, cu grija altor râuri. Căci taman în acea zi, în sat nu adusese pâine. Și în aceste cazuri, pâine puteai să cumperi numai în satul de pe celălalt mal al Nistrului. Adică de la ruși. Acolo, uneori aduceau pâine și de două ori pe zi, iar pe partea dreaptă putea să nu vină „ Hlebovozca” și câte două – trei zile. Taman în ziua ceea, doctorul se reținuse cu un pacient grav. Taman în ziua ceea, îl apucase apendicita pe tata președintelui „de selisovet”. Cum să nu-l operezi primul pe el. Dar avea și doctorul trei copii care îl așteptau și pe dânsul seara cu pâine. Și atunci doctorul luă o decizie pe care moș Toma, omul care mai totdeauna ghicea când se va porni Nistrul, îl rugă să nu se ducă în această seară, că poate să se pornească gheața. Nu l-a ascultat doctorul, deși tot satul știa că lui moș Toma, darul de prevestire sinoptică i se trăgea de la piciorul pierdut pe front. De când venise de pe front doar cu un picior, așa și prevestea timpul. Nu l-a ascultat și rău a făcut că s-a pornit la ruși pe gheață. Căci la întoarcere, când îi mai rămăsese cam vreo trei metri până la mal, Nistrul se porni. Oglinda gheții în câteva minute plesni în câteva zeci de sloiuri de diferite mărimi care se lăsară duse de ape. Doctorul reuși la timp să arunce de pe umeri sacul cu pâine pe un sloi mai mare, căci imediat se prăbuși în apă. Moș Toma, parcă știind, îl aștepta pe mal. Când doctorul se prăbuși în apă, îi strigă să împingă sacul de pe sloiul cel mare și să urce el pe sloi, că sloiul îl va aduce la mal. Doctorul însă, înotând în apa rece, împingea sloiul cu pâine spre mal.
Atunci Moș Toma îi aruncă un capăt de frânghie, parcă special pregătită, și răcni peste vuietul tot crescând al Nistrului: „Apucă frânghia și am să te trag, dacă cumva te înghite apă!” La timp a aruncat-o. Căci vreo trei bucăți de gheață acoperiră doctorul până peste creștet, împingându-l spre adânc. Cu o mână pe frânghie, iar cu cealaltă pe marginea sloiului cu pâine, cu capul sub un alt sloi de gheață, medicul simți sub picioare pământul. Dar nu putea să se ridice de sub apă. Căci îl apăsa gheața. Așa și îl târâse la mal Moș Toma cu frânghia: Un doctor înghețat bocnă și un sloi de gheață cu un sac de pâine pe el.
A doua zi, câteva femei, așteptând „Hlebovozca” care așa și nu venea în sat deja a patra zi, glumeau pe seama doctorului care, peste noapte, se alesese cu porecla „Marinarul”.
- Auzi, fa Ileană, poate te duci la doctor și împrumuți vreo pâine că el are un sac întreg. Taman îi vei face și o frecție după baia de ieri.
- Nu, că el e marinar, da aiștia îs fierbinți a dracului. Cu una cu două nu scapi de ei.
Autor: Leonid Smolnițchi
