Proiect finanțat de DEPARTAMENTUL PENTRU RELAȚIA CU REPUBLICA MOLDOVA
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului- Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Unde mergem, Domnilor?

07 Mai 2020 09:46 1056 0 Ultima modificare 07 Mai 2020 10:16

Au trecut câteva​ zile de când în cadrul emisiunii ”Important” de la postul de televiziune TVC 21, ex-președintele Academiei de Știinte a Moldovei, Gheorghe Duca,​ a recunoscut că ar fi semnat sub constrângere un act ilegal, de numire în funcție de președinte al AȘM pe un oarecare Tighineanu. Însă​ reacții și acțiuni nu se observă nici într-un fel. ​

Interesant, au luat apă în gură pentru că nu este un subiect de importanță națională, așa cum cred ei, or, această temă​, pe fundalul schimbărilor politice de ultimă oră nu dă bine în curtea unor partide și înțelegeri? Sunt convinsă că mulți au ascultat cu mare atenție ceea ce a spus dl Gh. Duca și știu poate mai multe,​ dar acum așteaptă să facă altcineva primul pas. Păi,​ iată că toată țara, toți oamenii care mai au o speranță că în Moldova va putea să fie respectată legea și vor putea fi promovate valorile adevărate, așteaptă acțiuni concrete și nu se pot conforma acelor precedente întâmplate în medii deloc simple.

Cum să urmăm un curs de dezvoltare a unui stat care are ca obiective respectarea normelor legale, a valorilor, reformelor adevărate, păstrarea identității, promovarea ideilor naționale, atunci când nu ne dorim să stârpim corupția, schemele și servilismul politic? Tare aș vrea să cred ca prim-ministrul​ Ion Chicu​ nu face parte din casta de politicieni lași, fără demnitate și verticalitate. În acest caz ar fi bine să reacționeze după declarațiile făcute de Gheorghe Duca și să tragă la răspundere pe cei vinovați​ și să schimbe radical situația din cadrul AȘM, instituția fiind bastionul intelectualilor.​ Dacă nu face nimic premierul actual, atunci ne lasă să credem că este îin cârdășie cu cei care își doresc nimicirea acestui popor.

Tare aș vrea să cred, că atunci când Igor Dodon și-a manifestat îngrijorarea pentru situația tensionată din Academia de Științe a Moldovei, pentru starea de lucruri in lumea savantilor, nu a fost doar o bifa și de ochii lumii. Oare tăcerea de acum poate fi calificata drept cel de-al treilea asalt asupra științei din Republica Moldova? Unde mergem, dl Igor Dodon? Savanții, intelectualitatea așteaptă de la președinte să se facă dreptate. Pe timpul statutului capturat în fruntea Academiei a ajuns cu susținerea lui Pavel Filip actualul Președinte al Academiei. Sa întelegem ca Moldova continuă să fie stat capturat?

Tot ce s-a întâmplat în biroul lui Pavel​ Filip, pe timpul când deținea funcția de prim-ministru,​ este dezolant și inadmisibil. Cu siguranță, dacă se întâmpla pe timpul Maiei Sandu, acum avea să fim martori a multor acțiuni de nemulțumire și desigur de tragere la răspundere a celor implicați în această murdara accedere la putere în AȘM.

Acum se tace. De ce? Poate Pavel Filip este pregătit,​ așa nepătat, pentru unele funcții înalte în stat? Organele competente au pe tavă afirmația dlui Gheorghe Duca din cadrul emisiunii IMPORTANT, ​în care dânsul a deconspirat unele aspecte ale accederii în postul de președinte al AȘM a academicianului Ion Tighineanu. Acum mingea este pe terenul celor care pot schimba lucrurile. Doar este nevoie de voință politică. Exact ca în expresia utilizată în renumitul film rusesc ”А царь-то НЕНАСТОЯЩИЙ!”, ​ putem spune că președintele AȘM nu este adevăratul președinte. ​Înscăunarea​ academicianului Tighineanu în fotoliul de președinte al AȘM a fost o ilegalitate, pentru că la moment îi expirase termenul de vice-președinte al AȘM.​

De ce se admite ca în urma unei astfel de situații,​ să nu se creeze o comisie care va examina implicarea directă​ a lui Tighineanu în acțiunile vechii conduceri, fiind chiar responsabil de reformarea Academiei. Dl Tighineanu ar fi bine să dea dovadă de demnitate ​și să demisioneze din funcția de președinte al AȘM, iar prin exemplul său să demonstreze ca un om cu verticalitate că poate să iși asume așa un gest într-u schimabrea de mentalități,​ într-o țară care are nevoie de oameni de valoare. Tinerii care vin în domeniul academic ar avea nevoie de exemple demne de urmat. Tinerii din Moldova au potențial și acum nu e timpul să-i dezamăgim. Avem destule exemple nefaste, ​ haideți să le oferim platforme unde corectitudinea și legea stau în capul mesei. ​ Să nu le dăm exemple unde mediocritatea este un element de creștere, unde incultura va deveni o pasiune, iar dorința de a avea totul de-a gata va depăși limitele legale.

Îmi doresc​ o Moldovă cu oameni demni și cu un patriotism bine definit. O țară care va continua să se mândrească de tot ce au lăsat străbunii noștri. O Moldovă cu viitor!!!​

Semnat de o cetățeancă a Republicii Moldova căreia nu îi este indiferentă soarta acestui stat.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.