ZILELE FILMULUI ROMÂNESC, UN ADEVĂRT SUCCES // VIDEO

15 Octombrie 2019 19:31 171 0

Ediția a V-a a Zilelor Filmului Românesc la Chișinău, s-a încheiat. Aceasta s-a desfășurat între 10 şi 13 octombrie la Cinematograful ODEON. Organizatorii spun că a fost un adevărat succes. Mii de persoane au avut ocazia să vadă cele mai noi și mai premiate filme românești, dar și să se întâlnească cu îndrăgiții lor actori și regizori din România.

Printre filmele difuzate se enumeră: „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, „Monştri”, de Marius Olteanu, „Arest”, de Andrei Cohn, „Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, „Alice T.”, de Radu Muntean, şi „Povestea unui pierde-vară”, de Paul Negoescu. Studenţii de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice au avut parte de o proiecţie specială cu scurtmetrajele de diplomă ale regizorilor din generaţia noului cinema românesc. Actorii Cristian Popa şi Alexandru Papadopol şi regizorul Andrei Cohn, invitaţi la Zilele Filmului Românesc, au stat de vorbă cu publicul din Chişinău, în discuţii lungi şi substanţiale.

Zilele Filmului Românesc de la Chişinău au fost organizate de Asociaţia Cineaştilor Independenţi Alternative Cinema din Republica Moldova, prin regizorul Dumitru Grosei și casa de producţie Rova Film din România, prin regizorul Marian Crişan.

Evenimentul din acest an va continua cu câteva proiecții la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie în trei orașe din Republica Moldova: Călărași, Cahul și Nisporeni.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.