Emisiunile “Forum” și “Puncte de Reflecții” sunt sprijinite financiar de:
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului- Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

La Filarmonica Națională va avea loc un concert dedicat francofoniei

25 Martie 2019 16:55 428 0 Ultima modificare 25 Martie 2019 16:57

Un concert dedicat francofoniei va avea loc mâine, 26 martie, începând cu ora 18.00, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” din Chișinău, informează MOLDPRES.

Evenimentul este organizat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Organizația Internațională a Francofoniei.

În cadrul concertului vor evolua Alexandra Conunova (vioară) din Elveția, Eugen Negruța (acordeon) și Adriana Babin (nai). Ei vor fi acompaniați de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, director artistic și prim-dirijor - Mihail Agafița. În program va răsuna muzică de Marian Stârcea, Ernest Chausson, Camille Saint-Saens, François Devienne, Richard Galliano, Georges Bizet și alți compozitori.

În aceeași zi, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va fi jucat spectacolul ”Douăsprezece scaune” de Ilf şi Petrov, o comedie muzicală despre corupţie şi birocraţie, după piesa cu acelaşi nume, în regia lui Petru Hadârcă, cu o nouă adaptare și cu toată trupa în scenă.

Miercuri, 27 martie, la ora 18.00, la Sala cu Orgă, Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” invită publicul la un recital de pian la patru mâini, dedicat Centenarului Marii Uniri și Unirii Basarabiei cu România, în cadrul proiectului ”Muzica românească de pe ambele Maluri ale Prutului”, susținut de duetul pianiștilor Horia Mihail (România) și Lidia Ciubuc (Moldova). În program: muzică de F. Schubert, R. Schumann, G. Enescu și Lidia Ciubuc.

Tot miercuri, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” va fi prezentat spectacolul ”Sfatul Țării”,  o coproducție realizată de instituție cu Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, scenariu - Mariana Onceanu și Cristian Hadji-Culea, regie - Petru Hadârcă și Cristian Hadji-Culea, iar la Teatrul ”Geneza Art”, la ora 19.00 – spectacolul  ”Gardenia” de Elżbieta Chowaniec în regia Danielei Burlaca.

Joi, la ora 18.00, Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași va juca pe scena Teatrului Național ”Mihai Eminescu” spectacolul ”Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, regia Claudiu Goga. Regizorul spectacolului afirma într-un interviu că a ales acest text ”pentru că oferă o partitură extraordinară pentru actori şi spune o poveste foarte actuală pentru ceea ce se întâmplă în România, dar şi în lume în acest moment.”

În aceeași zi, la ora 18.00, la Sala cu Orgă din Chișinău va avea loc un recital de arii și duete, susținut de Roman Ialcic (bas-bariton), cu participarea maestrului Vladimir Dragoș (bariton), la pian – Serghei Constantinov. Vor fi prezentate arii și scene din operele lui Mozart, Verdi, Rossini, Pucini, Bizet, Wagner, Rahmaninov și Rubinștein.

Tot joi, la ora 18.00, Filarmonica Națională  ”Serghei Lunchevici” își așteaptă publicul la concertul ”La poarta Nunului”, susținut de Anatolie Nunu (trompetă) și Nicoleta Nunu (vioară). Alături de cei doi soliși vor evolua Vasile Iovu, Sorin Zberea, Vasile Rusu, dinastia Văluță, Nicolae Paliț ș.a., toți fiind acompaniați de Orchestra de muzică Populară ”Folclor”, dirijată de maestrul Petre Neamțu.

 

 

 

img19002364

 
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.