Natalia Hadarca

Natalia Hadarca

2 Martie este Ziua Comemorării Eroilor căzuți pe câmpul de luptă pentru integritatea teritorială și independența Republicii Moldova. „Găsim un moment pentru o rugăciune, o lumânare, o floare, un minut de reculegere, la biserică, monumente sau morminte să-i pomenim. Nu uităm pe cei peste 300 Eroi ai Neamului”.

Consiliul Național al Veteranilor de Război, constituit la 8 februarie, invită cetățenii și veteranii să participe luni, 2 martie, începând cu ora 09.00, la un protest în contextul Zilei Memoriei, în Piața Marii Adunări Naționale. În cadrul acțiunii aceștia vor cere autorităților să instituie Ziua recunoștinței veteranilor de război, care să fie marcată tot pe 2 martie.

Ziua de 2 martie este numită Ziua Memoriei, ziua în care sunt comemorați ostașii căzuți în conflictul armat din 1992 pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. În acțiunile de luptă circa 300 de combatanți și peste 400 de civili și-au pierdut viața, iar câteva sute de oameni au fost răniți. Acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992 de către Republica Moldova și Federația Rusă.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.