Natalia Hadarca

Natalia Hadarca

Pentru a trăi normal, omul are nevoie de acoperiș deasupra capului, căldură în casă, haine și mâncare. Restul sunt mofturi, cum ar spune Caragiale.

Ei bine, o știre trecută cu vederea (sau anunțată ca printre altele de unele mass-media) anunță că operatorul ucrainean de gaze naturale susține că a transmis Guvernului Republicii Moldova o ofertă de import de gaze direct din UE, fără participarea Gazprom. Astfel, Ucraina propune Chișinăului să-și creeze propriile sale rezerve de gaze în unitățile subterane ucrainene de depozitare a gazelor. Oferta vine în legătură cu întârzierea finalizării construcției gazoductului Ungheni-Chișinău.

Să abordăm problema sub aspect social-jurnalistic. Am mai spus-o și cu alte ocazii, R. Moldova este prinsă în jocurile geostrategice și în războiul dintre Rusia și Ucraina, fiind nepregătită economic și social pentru o situație de forță majoră. Spunea, recent, un cunoscut politician, că, în cazul în care Rusia ar închide pe timp de iarnă robinetul la gaze, supraviețuirea oricărui guvern ar fi imposibilă: lumea ar ieși în stradă cu cratițe, cu polonice, cu ghioage…

Oferta Ucrainei, oricât ar părea de paradoxală și departe de politică, fiind una economică, este ca o hârtie de turnesol pentru actuala coaliție de la guvernare. Lucrurile sunt extrem de simple. Indiferent de opțiunile geopolitice, oferta trebuie analizată din punct de vedere economic, social. Un coleg de-al meu de la „VB” a făcut o analiză pertinentă, scriind, între altele, că „fostul premier Sturza, asistat de omul său de la Departamentul Privatizării, Vlad Filat, i-au făcut pe moldoveni ostatici ai Kremlinului, care a folosit monopolistul din sectorul gazelor pe post de bâtă politică și a șantajat constant guvernările ulterioare de la Chișinău”.

Acum, dacă mai adăugăm varianta Nord Stream, de ocolire a Ucrainei, dacă aceasta va fi realizată cu succes, fiți siguri că Republica Moldova ar putea rămâne într-o bună zi cu „fundul pe gheață” și la propriu, și la figurat, Rusia închizând robinetul de gaze ca să pedepsească Ucraina. Iar victimele colaterale nu se iau în calcul.

În fine, dacă Blocul ACUM este unul proeuropean, ar trebui să-și expună poziția. Fiindcă aici nu mai este vorba doar de politică și de geopolitică, ci de situația sărmanilor noștri concetățeni care achită un preț mai mare decât europenii pentru gazele consumate.

Dacă am fi sudat câte un kilometru de conductă pe lună de la independență încoace, nu am mai fi depins acum de ruși, care ne vând, de fapt, gaz turkmen, tranzitat prin conductele lor, pe care îl dau drept propria extracție. Cum spunea cândva Eugenia Ostapciuc, „las” că știm noi de unde ies gazîli…”. Acum, spicherul Zinaida Greceanâi ne va arăta pe unde trebuie să intre gazele în Moldova.

 

 

 

 

Nu sunt analist politic și departe de mine gândul de a impune pe cineva să gândească la fel ca mine, deși sunt sigură că mulți, tare mulți ar vrea același lucru. Eu doar aștern pe hârtie visul meu de-o viață. Vreau ACASĂ!!!

După câteva zile de tensiuni și incertitudine, lucrurile încă nu s-au limpezit în Republica Moldova.

Cititorii noștri se pot informa din toate sursele media credibile (sau mai puțin credibile) despre analizele și opiniile legate de situația din Republica Moldova, o situație pe cât de inedită, pe atât de primejdioasă. Spațiul din interfluviu nu s-a mai confruntat cu așa ceva de la puciul din august 1991, după care imperiul sovietic și-a dat obștescul sfârșit.

Este adevărat, Basarabia a mai trecut prin situații similare, mai mult sau mai puțin grave, în 1917-1918. Atunci, însă, elita politică a fost la înălțime și a cerut ajutor României. Astăzi, din păcate, cei care pretind că reprezintă majoritatea populației, prin votul care le-a fost acordat, și-au ales drept sprijin Rusia.

Consemnăm, în context, că unii oficiali de la noi tratează cu o oarecare „pudoare” politică această temă. Sunt la Chișinău politicieni, chiar istorici cu greutate, care au declarat, cu diferite ocazii, că nu este momentul pentru a aborda problema unirii.

Unirea a fost posibilă în 1991. Din mărturiile mai multor actori și martori ai evenimentelor de atunci, s-ar părea că Iliescu, omul Moscovei (ar fi spus că România nu este pregătită să preia Basarabia), și fratele său de ideologie, Snegur (care afirmase cu aroganță: „o să vă spun eu când va fi timpul Unirii”), au constituit impedimentul cel mare în calea Unirii. Însă un om, oricât de puternic ar fi, nu poate decide de unul singur în momentele cruciale. Se pare însă că nici chiar deputații istorici nu erau favorabili ideii Unirii. Din păcate, Moscova a început să ne lucreze pe la spate, prin agenții săi, cu mult înainte de a ajunge la momentul favorabil Unirii.

Din păcate, nimeni dintre cei aflați la putere, ba chiar mulți dintre cei care își arogă numele de mari patrioți și aspiră să ajungă la guvernare nu își doresc Unirea. Fiindcă Unirea i-ar lipsi de multe privilegii pe mii de funcționari: parlamentari, miniștri, ambasadori, vameși...

Avantajele Unirii sunt însă imense pentru milioane de oameni. Populația din teritoriul numit Republica Moldova nu ar mai fi nevoită să întrețină o armată întreagă de funcționari inutili după Unire. Zeci de miliarde de lei cheltuite pentru ambiția deșartă și egoistă de a întreține un stat falimentar sub falsul stindard patriotic-moldovenist de origine sovietică ar putea fi utilizate pentru drumuri, spitale, grădinițe, pensii... 

Nimeni nu ne poate indica dacă avem voie sau când am putea face unirea. Nici oficialii europeni, nici rușii, nici americanii, evreii, nemții sau cine vreți… Nici, cu atât mai puțin, minoritățile naționale care conlocuiesc alături de noi și care au fost tratate civilizat de băștinași, ba mai mult, au fost favorizate, uneori, chiar în detrimentul acestora din urmă.

În concluzie: după tot ce s-a întâmplat de la 1991 încoace, îndeosebi în ultimele zile, părerea mea fermă este că, pentru a fi în siguranță, noi și copiii noștri, dar și copiii copiilor noștri, pentru a avea un trai decent, singura soluție viabilă este Unirea cu România. Restul sunt detalii sau focuri de artificii europeniste sau vădit eurasiatice, care nu pot aduce nimic bun acestui popor chinuit și ținut în continuare în întuneric!

Nu aduce anul ce aduce ceasul! 

 

 

 

 

Perioada pe care o traversează societatea noastră este una inedită, dar și urâtă, nefastă. De la independență încoace, nu a mai existat așa ceva. Unii vor, dar nu pot, alții pot, dar nu vor. Unii se prefac că vor să găsească o soluție, alții spun că toate variantele de soluții sunt proaste și toți așteaptă un deznodământ. Oricare ar fi acesta, unii politicieni care se comportă de parcă doar ei și numai ei ar deține adevărul în ultimă instanță, s-ar putea să fie sancționați dur chiar de propriul electorat.

Cetățenii noștri, marea lor majoritate, așteaptă fapte, nu vorbe, acuzații și încercări de răzbunare sau de reglări de conturi.

Dizolvarea Parlamentului și anunțarea unor alegeri anticipate se va întoarce ca un bumerang împotriva celor care se vor face vinovați de acest lucru. Fiindcă se vor cheltui în van zeci de milioane de lei de la buget, iar rezultatul va fi puțin diferit de cel din 24 februarie. Oamenii, sărmanii noștri oameni, mulți dintre care sunt departe de vânzoleala politică din capitală, așteaptă salarii și pensii, vor stabilitate, vor liniște. Fără un Guvern funcțional însă, fără sprijin din afară multe probleme vor rămâne suspendate, iar criza se va adânci și mai mult. Sau poate spune cineva că nu suntem în plină criză? Mii, zeci de mii de moldoveni sunt în așteptarea pașaportului românesc ca să plece într-o țară europeană stabilă și prosperă, fiindcă nu întrezăresc nici o speranță la un viitor decent aici, acasă. Poate că unii politicieni asta vor, să se mai golească țara, ca să-i poată manipula mai ușor pe cei cărora pretind că vor să le facă un trai mai bun?

Cei care și-au ars punțile să nu se aștepte că vor fi votați masiv la un eventual scrutin anticipat. Sau la viitoarele alegeri ordinare. Fiindcă oamenii nu i-au votat ca să aducă oamenii Moscovei la guvernare. Ura în politică e un sfetnic rău. Dacă politica este arta posibilului, cum de nu a mai rămas loc de bună ziua între unii politicieni? Nu există oameni absolut buni și indivizi absolut răi, deși canaliile sunt excepțiile care confirmă regula. Viața nu e doar alb și negru. Politica, ce face parte din această viață, de asemenea.

Pe scena noastră politică s-au perindat partide chiar mai puternice decât cele câteva care au intrat acum în Parlament. Și au dispărut în neant, fiindcă și-au dezamăgit propriii alegători. Se pare că unii politicieni mai noi de la noi nu au învățat nimic din istoria recentă a acestui stat și sunt pe punctul de a-și semna verdictul. Nu mai e mult până departe. Cineva, care crede că oricum va ieși câștigător din această situație incertă, stă cu pixul pregătit să semneze un decret, care îi va trimite pre mulți la plimbare, fără să reușească să guste din puterea pe care au râvnit-o.

 

Pluralismul de opinie constituie un apanaj al unei societăți democratice și mișcă societatea înainte. Unii însă, mai ales cei cu școală veche de partid, au înțeles demult că și avantajele democrației le pot fi de folos. Adică, ceea ce nu te omoară, te întărește. Să ne amintim de perioada imediat următoare după destrămarea imperiului sovietic. Se părea că puzderia de partide apărute însemna culmea democrației. Pe când foștii politruci susțineau înmulțirea partidelor de buzunar care puteau rupe măcar câteva sute de voturi de la formațiunea care era cât de cât credibilă pentru alegători. Mă întreb uneori: oare de ce în Marea Britanie, SUA și în alte țări cu o solidă tradiție democratică sunt doar două partide importante? Celelalte fiind, ca să zicem așa, ca niște lăturași la nuntă…

În ultima vreme, nu că partidele s-au mai împuținat, ci mai mult, au sporit posibilitățile de manipulare și de denigrare a oponenților. Internetul, pe lângă presa de partid și de propagandă de pe timpuri, e ca și Gulliver pe lângă liliputani. Acesta este pretutindeni, nu are nici frontiere, nici culoare politică…

Se mai discută la noi dacă presa este liberă, parțial liberă sau neliberă. Libertatea de expresie cred că ține în primul rând de structura interioară , de personalitatea fiecărui individ. Lăsând la o parte falsa modestie, o spun cu fermitate că întotdeauna am scris doar ceea ce am gândit, ce am simțit, la orice instituție media la care am lucrat. Nu mi-a spus nimeni niciodată ce să scriu, cum să scriu, pe cine să critic, pe cine să apăr. Într-un material am scris, recent, cu un pic de ironie, că a fost dat afară dintr-un partid un grup întreg de membri de frunte, iar o doamnă deputată vizată, care s-a plimbat de la un partid la altul, mi-a reproșat pe facebook că m-am vândut. Nu i-am dat replică. Cred totuși că nu e corect să ataci jurnaliștii doar pentru că își fac meseria, fiecare după cum îi dictează conștiința și pe măsura harului hărăzit de Dumnezeu…

Armata de troli parcă ar sta la pândă ca să atace pe cei care nu convin celor pe care îi susțin. O fac de amorul artei, din convingere sau chiar sunt plătiți pentru asta? Iată o enigmă a societății noastre dezbinate, iar prăpastia dintre „ai noștri” și ceilalți se cască tot mai mult. Cât va continua așa, până când?

Jocurile de culise au intrat într-o fază din care nu se știe cum vom ieși. Dacă i-ai întreba pe politicieni cine se face vinovat, în eventualitatea unor alegeri anticipate, că se vor cheltui zeci de milioane de la buget, bani cu care se pot repara drumuri, școli, grădinițe, majora pensii, salarii, fiecare ți-ar răspunde că adversarul, inamicul politic, numai nu el. Până la urmă, sperăm că fiecare va da socoteală în fața poporului suveran. Pentru asta alegătorul nu trebuie să se lase manipulat, să învețe să aleagă neghina din grâu și s-o arunce la coș.

 

 

Un fragment din titlu l-am desprins dintr-un roman citit în adolescență, dar și de o sintagmă din Cartea Proverbelor a împăratului Solomon: „Duşmanul meu, fratele meu”.

Sigur, majoritatea basarabenilor, profund evlavioși în stil rusesc, mai degrabă adoptă ideea fratelui care le este dușman decât preceptul creștin, potrivit căruia trebuie să iubești și pre dușmanul tău ca pe tine însuți…

E un lucru arhicunoscut, toată Europa civilizată serbează Ziua de 9 mai drept Ziua Europei, Ziua Reconcilierii. Numai URSS și succesoarea acesteia, Rusia, continuă cu înverșunare să-și arate mușchii cu parade militare.

Bine, mentalitatea rușilor nu mai poate fi schimbată (cel puțin sub regimul Putin), dar noi, cei care am avut de suferit crunt din cauza lor? Mă uit la știrile TV exagerat de generoase cu socialiștii și comuniștii purtând cu mândrie „gândacul de Colorado în piept” la Șerpeni, care a pus începutul noii ocupații, și mă gândesc: cât va mai dura această paranoia? Deoarece credeam că după tot ce s-a întâmplat pe malurile Nistrului și în estul Ucrainei nu vom mai avea de a face cu această umilință. Oameni străini de neamul nostru sau niște rătăciți să fie arătați la televizor cum se închină celor care ne-au adus doar durere și suferință!

Conducerea Delegației UE, deja de mai mulți ani, organizează la Chișinău și în alte orașe din Moldova manifestări prilejuite de Ziua Europei, numai că după 9 mai. De ce după 9 mai? S-ar putea să fie o decizie înțeleaptă această amânare cu câteva zile, dar cât o să ne mai temem să nu-i supărăm pe alții?

Chișinăul a avut un primar care a reușit să-i adune pentru prima dată la aceeași masă pe foștii participanți la cel de-al Doilea Război Mondial, indiferent în ce armată au luptat: sovietică sau română. Până atunci, veteranii Armatei Române nu numai că nu erau invitați la festivități, dar erau tratați ca niște „fasciști”.

Cei care tânjesc după imperiul sovietic, de orice etnie ar fi ei, nu sunt capabili de așa ceva, fiindcă ura lor față de tot ce e românesc le întunecă mințile. Mă gândesc: cum poți să mergi la biserică, să te închini la icoane și să-i urăști în același timp pe frații tăi?

În această zi, când bătrânul continent se solidarizează, să ne salutăm creștinește: „Hristos a înviat!”; „Mulți ani, Europa!”. Și să nu uităm că Europa, leagănul civilizației moderne, rămâne comună pentru noi și pentru cei care vor veni după noi!

 

 

 

Lucruri năstrușnice se întâmplă în ultimele zile în politica de pe malul Bâcului. Așa ceva nu s-a mai întâmplat nici în cele mai negre scenarii pe care le-ar fi putut imagina mintea unui om.

O știre de ultimă oră ne anunță că toți deputații PSRM au plecat marți dimineață la Moscova pe calea aerului. Aceștia urmau să aibă întrevederi în Duma de Stat, ca să discute despre soarta unei eventuale alianțe politice la Chișinău.
Așa ceva nu s-a mai întâmplat nici pe timpul fanarioților, nici mai înainte, nici după: Sublima Poartă chema să dea seamă doar pe domnitor! Răspundea cu capul doar domnitorul, nu și divanul in corpore!

Inspirat de filmele rusești („Ivan Vasilievici meneiaet professiu” ș. a.), „țareviciul” (așa își închipuie el, probabil) Igor Nikolaevici s-o fi prosternat în fața adevăratului țar și a exclamat patetic: „Gosudari, ne veli kazniti!”. Dacă nu mă crezi că am făcut tot ce mi-a stat în (ne)putință, îți aduc toți legiuitorii, să-i întrebi și pe ei cum stau lucrurile!”. Și când te gândești ce tam-tam a făcut domnișoara care poartă cuvintele și mesajele Ministerului de Externe rus după ce ambasadorul SUA doar a sugerat forțelor parlamentare pro-occidentale să găsească o soluție pentru a evita anticipatele, pentru a realiza proiectele economice lansate, acesta din urmă find acuzat de imixtiune în afacerile interne ale statului numit RM...

Bătrânul general, care a crescut și corcolit mulți trădători ai cauzei sale la viața lui, îl caracteriza cândva pe Dodon, chiar de când acesta din urmă e șef de stat, în termeni deloc măgulitori, și îi spunea că este „nije plintusa!”.

Andrei Năstase, de, om civilizat, cu facultate făcută la Iași, este diplomat și oarecum condescendent față de tovarășul de suferință de cândva, cu care a mărșăluit la braț pe bulevard, scandând în megafon: „Jos oligarhii!”: „Cota mea de încredere față de Dodon și PSRM este zero. De ce să mai discutăm? Pentru că în joc este țara, în joc sunt interesele oamenilor. Ca lider al unui partid politic, CA OM DE STAT, este de datoria mea să încerc, cu capul sus, fără a ne umili, toate oportunitățile (pe) care ni le oferă realitățile moldovenești”.

Iar oportunitățile moldovenești, ca să vezi, cât sunt de firave și bicisnice, fără marjă de manevră… Fie coaliție cu PSRM (după ce acesta va fi primit indicații de la „prietenul nostru” din Kremlin), fie anticipate!
Pentru Dodon astăzi nu contează țara, oamenii și nici măcar propriul partid. Pentru Dodon prevalează interesul personal, așa cum a prevalat și în 2015 și 2016, când a abandonat protestele populare și s-a înțeles pentru postul de președinte. Miza pentru Dodon este personală – să mai obțină un mandat de președinte”.

După noi, problema nu e că Dodon e un trădător al intereselor naționale, lucru dovedit de tot ce s-a întâmplat în ultimii ani. Problema e pentru Maia și Andrei, care nu mai știu nici ei pe unde să-și scoată cămașa…

P.S. Cu tot respectul pentru fostul președinte Traian Băsescu, un unionist convins, care a făcut mult pentru basarabeni (cu excepția îndemnului de a-l vota pe Voronin ca președinte pentru al doilea mandat), dar nu înțelegem cum poate să-i sfătuiască domnia sa pe reprezentanții blocului ACUM să facă coaliție cu cel care a rupt harta României Mari în Parlament, cu cel care l-a lipsit de cetățenia moldovenească, cu Dodon și gașca lui antiromânească? În numele cărei cauze? Asta chiar e greu de înțeles!!!

 

S-au împlinit 10 ani de la protestele tinerilor de la Chișinău, cărora li s-au alăturat semeni din toată Moldova. Începute pe 6 aprilie 2009 și supranumite Revolta de la Chișinău, acestea au fost manifestații de contestare a alegerilor parlamentare din Republica Moldova desfășurate pe 5 aprilie, în urma cărora comuniștii au obținut 60 de mandate. Acestora le mai trebuia un singur vot, numit „votul de aur”, pentru a alege noul președinte.

Protestele pașnice, la care am participat și eu alături de mai mulți colegi de breaslă, au degenerat în ziua de 7 aprilie în manifestații violente. Chiar și la 10 ani de la protestele tinerilor, au rămas multe întrebări fără răspuns, multe aspecte neelucidate încă.

Clădirea Parlamentului a fost vandalizată în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, fiind devastată aproape în totalitate. Printre cărțile și documentele incendiate sau dispărute se numără și originalul Declarației de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991.

Și sediul Președinției a fost devastat parțial. Nu că ar fi trebuit distrus și acesta, însă, fără a fi obsedați de teoria conspirației, am rămas cu impresia că devastatorii erau dirijați de cineva din umbră, care le-ar fi indicat: până aici… Cabinetul președintelui a rămas neatins, protestatarii retrăgându-se tot atât de inopinat cum au și pătruns în clădirea Președinției.

În cursul zilei de 8 aprilie, Vladimir Voronin, președinte în exercițiu după expirarea mandatului de șef al statului pe 7 aprilie, a reiterat acuzațiile că România s-ar fi aflat în spatele protestelor violente de la Chișinău, anunțând expulzarea ambasadorului român la Chișinău, Filip Teodorescu, și reintroducerea sistemului de vize pentru cetățenii români.

De ce Voronin a acuzat Bucureștiul, care a respins ferm aceste acuzații, ca fiind nefondate? Fiindcă așa îi convenea bătrânului general. De ce nu a acuzat serviciile secrete rusești? De teamă, probabil. Deși ulterior a fost arestat un cunoscut blogger rus, un provocator, filmat în timpul manifestațiilor de la Chișinău, care a fost plasat în arest la domiciliu și lăsat să scape foarte ușor... Blogger care apoi își bătea joc de autoritățile de la Chișinău, el stând bine mersi la Moscova.

Chiar și în timpul manifestațiilor și imediat după acestea au circulat mai multe zvonuri, că printre provocatori erau și agenți din stânga Nistrului, ba chiar și infractori eliberați pentru câteva zile… Cercetările însă nu au dus aproape la nimic. Nici chiar asasinii lui Valeriu Boboc nu și-au primit pedeapsa.

Geaba au așteptat tinerii maltratați și părinții acestora să se facă justiție! Cei doi condamnați, lângă care, de fapt, trebuiau să se afle mai mulți, au fost dați în urmărire generală. Capii structurilor de ordine care au lăsat să le scape aceștia și nu i-au încătușat chiar în sala de judecată, au dat vina pe lacune din legislație. Până la urmă, nici cei doi șefi din poliție condamnați nu au făcut nici o zi de pușcărie.

La 10 ani de la 7 aprilie 2009, rămâi cu un gust amar. Este adevărat, datorită sacrificiului tinerilor s-a produs schimbarea, comuniștii au fost debarcați de la putere, acum aproape că au ajuns în neant, dar nu li s-a făcut dreptate tinerilor care au fost maltratați în subsolurile comisariatelor de poliție, nimeni nu a fost pedepsit pentru incendierea Parlamentului și pentru prejudiciile cauzate… Ștergem cu buretele și dăm uitării tot ce a fost urât și rău? Nu ne rămâne decât să mergem înainte cu fruntea sus și cu optimism că ne așteaptă timpuri mai bune.

 

Ucraina rămâne a fi placa turnantă dintre Est și Vest, între totalitarism și democrație. Pe deasupra, interesele economice, geostrategice, atât ale Rusiei, cât și ale Occidentului, sunt foarte mari, de aceea, alegerile prezidențiale de duminică din Ucraina au fost urmărite cu atenție și deja comentate de analiști cunoscuți.

La alegeri au participat 39 de candidați pentru funcția de președinte. În turul doi de scrutin, care va avea loc la 21 aprilie, se vor bate Volodimir Zelenski și Petro Poroșenko. Rezultatele oficiale vor fi anunțate la 1 mai, iar noul președinte va intra în funcție nu mai târziu de 30 de zile după anunțarea oficială a rezultatelor.

Fără îndoială, Moscova a avut un favorit, dacă nu chiar mai mulți. Cunoscutul cineast, scriitor și jurnalist roman Dan Alexe, stabilit în Belgia, îl prezenta într-un comentariu la Europa Liberă pe Volodimir Zelenski drept favorit al Moscovei, ba mai mult, ca pe un rusofil ascuns.

Judecând însă după spectacolele televizate de comedie prezentate de studioul „Kvartal 95”, condus de însuși Zelenski, nu s-ar putea spune așa ceva. În vârstă de 41 de ani, Volodimir Zelenski, cunoscut pentru celebrul serial „Sluga Naroda”, în care l-a jucat pe șeful statului ucrainean, ar putea sări de pe ecran direct în fotoliul de președinte…

Se mai spune că alegerile prezidențiale din Ucraina constituie o bătălie între oligarhi, că și în spatele lui Zelenski ar sta un grup de oameni bogați și influenți. S-ar putea să fie anume așa, însă, oricine ar ajunge la putere, e puțin probabil ca direcția în care merge Ucraina să se schimbe radical. În memoria colectivă mai sunt vii Revoluția Portocalie din 2004, Maidanul din 2014 și victimele acestuia, Viktor Ianukovici, președintele pro-rus, înlăturat de la putere, acuzat de trădare, complicitate într-un război dus de Rusia și condamnat în contumacie la 5 ani de închisoare…

Ucrainenii nu vor ierta Moscova niciodată pentru războiul din Donbas și pentru rășluirea Crimeii, de aceea, e puțin probabil să riște cineva, oricine ar ajunge la putere, să întoarcă spatele Uniunii Europene și Statelor Unite, aderarea la NATO și la UE fiind aspirațiile cvasitotale ale vecinilor noștri din Est.

Numai moldovenii pot vota un președinte vădit pro-rus, după ce cazacii trimiși de Moscova i-au masacrat pe cei care apărau independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova în 1991-1992…

 

Că Partidului Liberal Democrat din Moldova îi va fi dificil să supraviețuiască după încarcerarea celui care l-a fondat, nefericitul Vlad Filat, era limpede pentru orișicine, fiindcă umbra acestui penal și pata pe care a lăsat-o formațiunii sale atârnă foarte greu.

Pentru că, deși unii au suspiciuni privind echidistanța justiției în tratarea diferiților actori în furtul miliardului, faptele au arătat că lăcomia și aroganța l-au dus la pierzanie pe fostul lider al PLDM. Chiar dacă încă nu și-au primit pedeapsa cuvenită toți cei implicați în jaf.

PLDM a tot mers într-un trend descendent de când a fost pecetluită soarta lui Vlad Filat. Chiar dacă s-au făcut unele încercări de a revigora partidul, acestea nu au dat rezultatele scontate: Viorel Cibotaru, liderul ales în iunie 2016, a fost demis în septembrie 2018, funcția de președinte al PLDM fiind preluată de Tudor Deliu.

Ei bine, zilele trecute, mai multe site-uri și publicații titrau: „PLDM face curățenie la vârf”… Vicepreședinții Partidului Liberal Democrat din Moldova, Ion Terguță, Maria Ciobanu, Viorel Cibotaru și Alexandru Bujoreanu au fost revocați din funcție de membrii Consiliului Politic Național al formațiunii conduse de fostul deputat Tudor Deliu. Un alt vicepreședinte al formațiunii, Vadim Pistrinciuc, a anunțat că se retrage din viața politică. De asemenea, în cadrul ședinței a fost votată și revocarea Biroului Permanent Central.

Conducerea PLDM a decis că nu e cazul ca formațiunea să participe la alegerile parlamentare, întrucât sondajele arătau că nu va trece pragul electoral. Câțiva membri ai PLDM au fost incluși pe listele ACUM, dar unii peledemiști, nemulțumiți de decizia conducerii, au participat la scrutin ca independenți. De aici s-au și pornit fricțiunile, luptele intestine. Tudor Deliu a îndemnat membrii liberal-democrați să își asume schimbarea și evoluția de mai departe a PLDM.

În fine, gluma-i glumă, dar și politica are partea sa frumoasă, tragicomică, dacă mergem pe mâna lui Caragiale. Când te gândești câte lucruri tragice s-au întâmplat în necuprinsul spațiu post-sovietic, ai putea zice că nu e chiar atât de rău. Sărmanul Mihail Kalinin, președintele sovietului suprem al URSS, nu se ruga la taica Stalin să-i ierte nevasta și să o elibereze din Gulag? La care Stalin râdea zeflemitor: Mișka, soții nu răspund de faptele soțiilor, precum nici copiii nu răspund de faptele părinților și viceversa…

Acum, trăim alte vremuri și e democrație, nu șagă. Tudor Deliu i-a dat un șut în fund Mariei Ciobanu și a scos-o din conducerea PLDM… Dar poate că acesta e prețul plătit pentru salvarea partidului, chit că doamna deputat ACUM i-a luat apărarea unui membru agresiv „ANTIFA”, Grigorciuc, care „s-a luat de piept” cu un deputat PDM? Ei, vorba vine…

Însă, dacă e să fim mai serioși, aceasta e soarta partidelor care au deraiat de pe „ecartamentul” puterii. Fiindcă puterea e ca un magnet, atrage tot soiul de oameni, vrednici sau nevrednici. Însă, de îndată ce partidul X sau Y pierde puterea, aceiași oameni care îți păreau că sunt niște camarazi fideli cu care poți merge și la moarte, se lipesc de alt partid care e mai aproape de putere sau care ține frâiele puterii…

Dacă și Partidul Comuniștilor, condus cu o mână de fier de bătrânul general, s-a făcut praf și pulbere după ce a pierdut puterea, ce să mai zicem de cele mai mici? Mare păcat de oamenii care au avut încredere în anumite partide.

După gândirea și modul de exprimare, Igor Dodon cu siguranță ar fi putut deveni eroul uneia dintre scrierile lui Caragiale, dacă s-ar fi născut într-o altă epocă…

Minciuna și demagogia, s-ar putea spune, sunt un modus vivendi pentru Dodon. Vajnicul nostru „prezident” a făcut atâtea promisiuni electorale și post-electorale, încât se încurcă în acestea și sfetnicii săi. Presa a dezghiocat și analizat cele mai multe din declarațiile lui Dodon și a ajuns la concluzia că mai toate sunt apă de ploaie. Multe din promisiunile mai vechi au fost deja date uitării. Cele mai proaspete mai dau însă bătăi de cap concetățenilor săi, fie că sunt oameni de afaceri, fie că își câștigă o bucată de pâine pe șantierele rusești.

Istoria cu anularea, de la 1 ianuarie 2019, a taxelor vamale la exportul către Rusia a legumelor, fructelor, conservelor de fructe și legume, dar și al produselor vitivinicole, în urma unei înțelegeri dintre președintele Igor Dodon și omologul său rus, Vladimir Putin, a dat unora speranțe, dar până la urmă a dat de pământ cu toți. Așa-zisa „anulare” a fost anulată de premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, care a semnat o dispoziție privind interzicerea mărfurilor din Ucraina sau care tranzitează teritoriul Ucrainei, noi fiind tratați „la pachet” cu vecinii din est.

În genere, după ce și-a stricat relațiile sale cu vecinii de peste Nistru și cu cei de peste Prut (că pe aceștia din urmă nici nu-i consideră frați), prin declarațiile sale despre Crimeea și privind „greșeala” Rusiei de a nu fi anexat în 1812 toată Moldova lui Ștefan cel Mare, Dodon a ajuns, iată, bătaia de joc a telejurnaliștilor ruși, „prietenul lui Putin” fiind prototipul mai multor emisiuni umoristice și zeflemitoare. Mai trist în această poveste e că rușii au concluzionat, servindu-se ca reper de Dodon, că nu poți avea încredere în moldoveni. Ei, dar când te gândești cine o spune, câtă încredere poți avea în Dodon și în prietenii săi…

Sau povestea electorală cu „iertarea” moldovenilor care muncesc în Rusia fără acte în regulă, dacă vin la alegeri acasă și să voteze… pentru cine oare? Și? Le sunt respectate drepturile moldovenilor în Rusia?

Sau cu camioanele cu zeci de tone de mere moldovenești întoarse de la vămile rusești…

Mai nou, după ce s-a aflat că preţul gazelor naturale livrate către R. Moldova de concernul „Gazprom” au crescut, de la 1 ianuarie anul 2019, cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut, constituind 237 de dolari pentru o mie de metri cubi, Dodon dă cu bâta-n baltă. El spunea, la începutul lunii martie, că Rusia nu va majora prețul la gazele naturale. „Prezidentul” a constatat atunci că are mai mulți prieteni în Rusia, subliniind că toți aceștia sunt născuți în zodia Vărsătorului.

„Eu cred că motive pentru majorarea prețului pentru gaze nu trebuie să existe. Pentru acest lucru trebuie să negociem cu „Gazpromul”. Știți, am avut o întâlnire cu Aleksei Miller (șeful Gazprom-ului), apropo, el tot este Vărsător. Toți oamenii pe care îi cunosc sunt vărsători. Soția este vărsător, Greceanîi, Miller, Gref, Gherman Oscarivici de la „SberBank”, președintele Dumei de Stat, Mironov de la Spravedlivaia Rosia... Mă uit la ei și văd că s-a adunat o echipă serioasă de vărsători”, se lăuda Dodon.

Curat ca în bancul cu studentul care știa răspunsul doar la un bilet la examen și la orice întrebare o întorcea spre subiectul său preferat. Dodon e întrebat ce crede despre scumpirea gazelor rusești și el îți povestește despre prietenii săi vărsători.

Cei din zodia Vărsător și dacă mai împărtășesc și vederi de stânga, adică prorusești, au un mare atu să ajungă în echipa lui Dodon. Oastea de strânsură a socialiștilor se pregătește să dea lovitura în Parlament. Totul depinde de celelalte două formațiuni importante din Legislativ: să-i lase pe vărsătorii de venin ai lui Dodon să preia puterea sau să-i țină la distanță…

 

 

Pagina 1 din 4
© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.