Proiect finanțat de DEPARTAMENTUL PENTRU RELAȚIA CU REPUBLICA MOLDOVA
Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului- Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
Mihai Burciu

Mihai Burciu

Federația Sportivă Națională de Tenis din Moldova a primit acceptul Comisiei Naționale de Sănătate Publică și avizul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în vederea planificării noului calendar competițional al anului 2020, după ce epidemia de COVID-19 a întrerupt agenda de activități oficiale în luna martie.

Astfel, primul turneu care va fi organizat este ”Turneul în memoria Nataliei Rogova”, ediția 2020, competiție de Categoria a II-a națională.

Evenimentul va fi organizat de Școala Sportivă Specializată de Tenis și Federația Sportivă Națională de Tenis, în perioada 12 – 18 septembrie la ȘSST din Chișinău, care a primit acreditarea din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în vederea găzduirii unui astfel de turneu.

Categoriile de participare sunt:

  • Simplu

U12 BF, U14 BF, U16 BF, U18 BF și Seniori/Senioare

  • Dublu

U14 BF și Seniori/Senioare

Pentru acest turneu nu se percep taxe de înregistrare.

Vezi REGULAMENTUL turneului!

Tablourile competiționale:

Federația Sportivă Națională de Tenis din Moldova a primit acceptul Comisiei Naționale de Sănătate Publică și avizul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în vederea planificării noului calendar competițional al anului 2020, după ce epidemia de COVID-19 a întrerupt agenda de activități oficiale în luna martie.

Astfel, primul turneu care va fi organizat este ”Turneul în memoria Nataliei Rogova”, ediția 2020, competiție de Categoria a II-a națională.

Evenimentul va fi organizat de Federația Sportivă Națională de Tenis și Școala Sportivă Specializată de Tenis, în perioada 12 – 18 septembrie la ȘSST din Chișinău, care a primit acreditarea din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în vederea găzduirii unui astfel de turneu.

Categoriile de participare sunt:

  • Simplu

U12 BF, U14 BF, U16 BF, U18 BF și Seniori/Senioare

  • Dublu

U14 BF și Seniori/Senioare

Pentru acest turneu nu se percep taxe de înregistrare.

Vezi REGULAMENTUL turneului!

ÎNREGISTREAZĂ-TE la turneu, începând de astăzi și până pe 11 septembrie, ora 15:00!

Antrenorilor, părinților și sportivilor le este recomandat să acceseze pagina oficială a FNTM (www.tenis.md) pentru a afla noutăți cu privire la organizarea competiției.

Concurenții electorali nu vor putea cheltui mai mult de 18 milioane 925 de mii de lei în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi de Comisia Electorală Centrală, scrie radiochisinau.md

Suma a fost calculată în funcție de veniturile la buget prevăzute pentru acest an.

Pentru activitatea grupurilor de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în favoarea candidaților vor putea fi cheltuite cel mult 994 de mii 250 de lei.

Această sumă a fost calculată în funcție de salariul mediu și numărul maxim de 25 de mii de semnături care trebuie colectate.

Federația Națională de Tenis din Moldova (FNTM) a organizat în perioada 26 – 30 august 2020 Cantonamentul ”FNTM Training Camp 2020” dedicat categoriilor de vârstă U12 și U14.

Evenimentul a fost desfășurat la Clubul ”Tennis-Plus Country” din localitatea Vadul lui Vodă cu suportul tehnic al Federației Internaționale de Tenis (ITF) și al Federației Europene de Tenis (Tennis Europe), sub îndrumarea antrenorilor-coordonatori Egor Semichin, Grigorii Gramatin și Eugeniu Celarschi.

La cantonament au parte 20 de sportivi de la categoriile de vârstă menționate, fiind selectați conform locurilor ocupate în clasamentele internaționale și naționale.

Agenda cantonamentului a fost una foarte amplă, îmbinând o multitudine de activități fizice, tehnice, tactice și chiar sociale, având obiectivul de a îmbunătăți experiența tinerilor sportivi.

Evenimentul a fost organizat cu stricta respectare a normelor privind combaterea infecției cu COVID-19, baza sportivă fiind igienizată și echipată cu toate materialele necesare impuse de lege în această perioadă de pandemie.

În mesajul său de încheiere a cantonamentului, președintele FNTM, Domnul Ceslav Ciuhrii, a menționat importanța revenirii la antrenamente după pauza cauzată de pandemia de coronavirus:

Mă bucur foarte mult să vă văd astăzi aici, bucuroși și entuziasmați, după aproape o săptămână de cantonament, unde ați avut parte de atâtea activități și în special ați recuperat ceea ce va lipsit cel mai mult în acest an atât de complicat – tenisul.

Federația Națională de Tenis din Moldova este mereu aproape de voi și depune eforturi pentru ca tenisul să revină în actualitate, ca să puteți din nou să vă bucurați de acest sport, să participați la competiții și să adunați puncte și succese. Cu siguranță vom reuși acest lucru!

Noi nu v-am uitat nici în perioada Stării de urgență, când am insistat mereu către autoritățile statului să vă permită să începeți antrenamentele. În continuare vom fi insistenți și vom câștiga împreună această bătălie împotriva unui inamic invizibil.

Vă doresc sănătate vouă și părinților voștri pentru ca să treceți cu bine peste aceste timpuri grele ale omenirii și să vă reluați activitatea tenisului pe deplin.

Distinși antrenori, dumneavoastră ați fost flacăra vie în această pandemie. Ați creat grupuri comune cu sportivii, le-ați fost alături, le-ați oferit sfaturi, i-ați antrenat chiar și de la distanță și ați crezut în puterea unității.

Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut în această perioadă grea și că nu ați cedat, iar astăzi sunteți aici pentru a le oferi din nou pasiunea pentru tenis acestor copii.

Avem încredere în dumneavoastră că împreună vom readuce spectacolul tenisului, iar viețile noastre sportive vor reveni la normal.

Cu prilejul sărbătorilor naționale: Ziua Independeței și Limba Noastră, vă doresc tuturor felicitări și La Mulți Ani, Moldova!

 

Federația Sportivă Națională de Tenis transmite mulțumiri tuturor organizațiilor, companiilor și persoanelor care și-au adus aportul la organizarea cantonamnetului:

- Regata (partenerul financiar)

- Tennis-Plus Country Club (gazda evenimentului)

- Egor Semichin, Grigorii Gramatin și Eugeniu Celarschi (antrenori)

- Irina Ghilyova (nutriționist)

- Valentina Eftimescu-Karaseni (instructor de pilates)

- Anastasia Vdovenco (master-class)

- Înghețată Sandra (înghețată)

- Aqua Trade (apă Jana)

- Hypermarket Nr 1 (dulciuri)

 

#FNTMCamp2020

 

Centrul Naţional Anticorupţie şi procurorii desfăşoară percheziţii pe 22 de adrese din capitală, în cadrul unor dosare penale, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă şi escrocherie, comise de către un grup de persoane, angajate ale Întreprinderii Municipale „Combinatul Serviciilor Funerare”. Nemijlocit, este vizată administraţia cimitirului Sfântul Lazăr din Chişinău.

Funcţionarii sunt bănuiţi că ar fi obţinut profituri ilegale din vânzărea locurilor de înhumare pentru decedaţi, dar şi pentru rezervarea acestora.

Sursa: Basarabia.md

Autoritățile ruse anunță că au finalizat investigarea Laundromatului, schema de spălare a aproximativ 500 miliarde de ruble rusești printr-o bancă din Republica Moldova și se pregătesc să expedieze dosarul în judecată, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului de Interne rus, Irina Volk.

Departamentul de Investigații al Ministerului de Interne rus a finalizat ancheta unui dosar penal împotriva a 8 membri ai comunității criminale internaționale, care sunt acuzați de retragerea a peste 500 de miliarde de ruble din Federația Rusă prin tranzacții valutare ilegale”, a declarat Volk luni pentru Interfax, sursă citată de Deschide.md

Potrivit acesteia, anchetatorii ruși au stabilit în cadrul anchetei preliminare că în perioada iunie 2013 până la sfârșitul anului 2014, proprietarul băncii moldovenești BC Moldindconbank S.A. Veaceslav Platon, împreună cu primul vicepreședinte și lider de facto al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc, precum și Alexander Korkin, care are corupție și legături comerciale în sectorul bancar, au dezvoltat un mecanism pentru retragerea fondurilor clienților din sistemul financiar al Federației Ruse.

Reprezentanții MAI din Rusia mai adaugă că pentru a-și implementa planurile, cei menționați mai sus l-au atras în schemă pe Renato Usatîi, care are o resursă financiară și politică semnificativă în Moldova, proprietarii efectivi ai mai multor bănci rusești, Alexander Grigoriev și Oleg Kuzmin, care au oferit instituțiilor lor de credit un instrument pentru comiterea unei infracțiuni, șefii trezoreriei băncilor Rinat Yusupov și Venera Sharipov , precum și avocații Alexei Sobolev și Lev Pakhomov. Aceștia, în cooperare cu directorul trezoreriei „BC Moldindconbank SA” Elena Platon, utilizând documente fictive de control valutar, au asigurat transferul zilnic de sute de milioane de dolari și euro în conturile bancare ale unui nerezident – „BC Moldindconbank SA”.

Plahotniuc, Platon și Usatii au fost incluși pe lista internațională a căutărilor, instanța i-a arestat în lipsă. Restul au fost acuzați de crearea, conducerea și participarea la comunitatea criminală internațională, precum și comiterea de tranzacții valutare ilegale. „Toți au fost arestați ca măsură preventivă”, a spus Volk.

Citește și: Partidul Nostru și Renato Usatîi au anunțat când vor depune actele pentru cursa prezidențială

Membri și funcționari din cadrul Comisiei Electorale Centrale au avut o ședință de lucru cu Cristian Andreescu, Secretar general al Autorității Electorale Permanente a României, aflat, în aceste zile, într-o vizită de documentare la Chișinău.

Conducerea CEC a evidențiat că această vizită întărește relațiile de colaborare stabilite și dezvoltate de-a lungul anilor, având drept fundamente legăturile dintre țările noastre și, în mod special, instituțiile electorale pe care le reprezentăm.

Agenda de discuții a cuprins teme actuale și de interes comun pentru părți, întrucât, în această toamnă, urmează a fi organizate alegeri prezidențiale în Republica Moldova, iar în Romania - alegeri locale generale și parlamentare.

Transparența procesului electoral și a controlului finanțării campaniilor electorale, asigurarea dreptului la vot pentru cetățenii aflați în străinătate prin implementarea unor metodelor alternative de vot, au fost principalele subiecte abordate în cadrul discuțiilor.

Atenție sporită a fost oferită și organizării alegerilor pe timp de pandemie. Oficialii au reiterat că sănătatea și securitatea alegătorilor, funcționarilor electorali și a altor subiecți, este prioritară pentru instituțiile care administrează procesele electorale.

Părțile au exprimat angajamentul puternic și interesul comun pentru continuarea dezvoltării și consolidării cooperării bilaterale între Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și Autoritatea Electorală Permanentă din România.

 

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.