Președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, reținut acum 2 zile și suspectat de îmbogățire ilicită, a fost pus sub acuzații de procurorii anticorupție. Oamenii legii au dispus și audierea acestuia. Mai mult, acuzatorii au depus și un demers la Judecătoria Chișinău privind aplicarea arestului preventiv.

Anterior, procurorii anticorupție au anunțat că, în urma perchezițiilor efectuate în biroul acestuia, au fost ridicate mai multe probe care l-ar putea incrimina.

Președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, a fost reținut pentru 72 de ore.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, decizia a fost luată după ce, în cadrul perchezițiilor la biroul și la domiciliul suspectului, oamenii legii au depistat probe privind presupusa îmbogățire ilicită a acestuia.

Totodată, procurorii menționează că măsura de reținere a fost necesară pentru ca bănuitul, profitând de statutul său, să nu influențeze persoanele care urmează a fi audiate în cadrul urmăririi penale.

Deși judecătorul Ion Druță și-a depus demisia din funcția de Președinte al Curții Supreme de Justiție, aceasta încă nu i-a fost acceptată de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Dacă va fi găsit vinovat de fapta incriminată, judecătorul CSJ riscă o amendă de până la 500 mii lei sau până la 15 ani de închisoare. În ambele cazuri, acesta ar fi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

© 2018 Vocea Basarabiei

Autentificare

Utilizator *
Parola *
Ține-mă minte

Please publish modules in offcanvas position.