VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

DINCOLO DE APARENȚE / Brazdă în lanul Puterii / AUDIO

Țăranul nostru care cândva, pe bună dreptate, talpa țării era supranumit, despre care se cântau cântece și se scriau poeme, astăzi este uitat. Iar dacă și-și amintesc de el, doar ca subiect de ocară. Mai ales este ocărât țăranul atunci când noi, orășenii, plimbându-ne printre tejghele, vedem în țăran nu plugar crescător de grâne, dar un simplu vânzător ori, chiar și mai rău, un speculant ordinar. Îl obrăzuim că nu are rușine, cerând pentru roada crescută în sudoarea frunții prețuri umflate, de parcă  ea, roada, ar crește cu de la sine putere. Uităm ori ne facem a uita că el, țăranul, până a ajunge să-și vândă pâinea cea de toate zilele, a fost mai întâi plugar care a avut mare grijă ca brazda să fie întoarsă nici prea adânc, dar  nici prea în față, nici prea lată, dar nici prea îngustă. Să fie numai bună de cuib pentru sămânța cea născătoare de roadă.

Apoi uităm că tot el, țăranul, devine semănător, apoi prășitor, apoi combainer, apoi treierător, apoi morar, brutar și numai după aceasta, cu mila lui dumnezeu pentru  gura de ploaie la timp[ES1] , vine și-ți întinde un codru de pâine, care unii se revoltă că-i prea scump. Operăm cu fraze pompoase, cum că agricultura este fundamentală pentru bunăstarea lumii, că sistemul agroalimentar va trebui să treacă printr-o transformare accelerată, pentru a oferi o cantitate suficientă de alimente sănătoase și accesibile populației. În același timp,  trebuie să atenuăm impactul asupra planetei. Doamne, îți obosește gura la rostirea atâtor griji și obligațiuni. Și tot așa și tot așa, și niciun cuvânt despre măria sa țăranul. Îi numim sec și uscat fermier, producător agricol, și încă în multe, multe feluri, numai crescători de pâine ni-i rușine să-i spunem. Astfel, am ajuns țară agrară, dar fără țărani. Și asta nu e corect. Anume asta e neobrăzare, dar nu prețul care e prea mic pentru truda prea mare pentru un codru de pâine. De fapt prețul e de neprețuit. Iar țăranul nu vinde pâinea. Țăranul, cu ospitalitatea lui proverbială, de fapt se împarte cu noi din puținul coșului cu bucate pe care le-a adunat din bob.

Dar câtă răbdare ascunde sufletul unui țăran, numai țăranul poate să știe. N-o să-l auzi înjurând. Nici de Dumnezeu și nici de destin. Nu o să-l vezi supărat nici pe Dumnezeu și  nici pe soartă. Cu răbdare v-a aștepta stropul de ploaie. Cu răbdare v-a înfrunta soarta-i amară. Și numai bătaia de joc nu o iartă. Nu admite ca  cineva să umilească țarina. Ori să coboare-n noroi spicul de grâne. Căci atunci își amintește de  nemuritorul vers al lui Coșbuc „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt / Să vrem noi sânge nu pământ.” 

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.