Dacă cineva crede că borș cu bomboane poate exista doar în povești sau în filme cu desene animate, se înșală amarnic. Borșul cu bomboane există în realitate. În orice caz, la noi în familie, era prezent la fiece oră de prânz, când fata mea, copilă de doar patru anișori, urma să treacă chinul mutării borșului din farfurie în burtică. Tradiționalele șiretlicuri ambalate iscusit în minciunele de genul: „doar o lingură pentru tata, una pentru bunelul, bunica, iepuraș și toate păpușelele”, nu acopereau nici pe jumătate cantitatea de borș din farfurie. De aceea, eu am inventat povestea „borșului cu bomboane”.
De fapt, dacă e să fiu sincer, a inventat această poveste fiică-mea. Pentru că ea voia mai întâi să mănânce bomboana, apoi borșul, iar eu desigur insistam mai întâi borșul, apoi bomboana. Marele târg sfârșea de obicei cu varianta de compromis: de a mânca borș cu bomboane. Și eu și fiică-mea eram mulțumiți. Eu – pentru că porția de vitamine și mâncare caldă poposea totuși în burta fetei, iar ea – cu poftă golea farfuria cu borș, pentru a pescui cât mai repede bomboana de pe fundul farfuriei.
Din marele târg al borșului cu bomboane dintre mine și fata mea, până la urmă a avut de suferit doar fiică-mea. După ce a crescut nu numai din rochițele copilăriei, dar și din hainele celor două facultăți de universitate, fata mea a ajuns să nu mănânce astăzi nici borș și nici bomboane.
Povestea „borșului cu bomboane” nu ar fi avut un final demn de poveste, dacă sfârșea atât de simplu, cum că unui copil nu-i plac bomboanele și borșul. Povestea, din păcate, nu se termină aici. Vorba vine, înainte mult mai este.
Odată, peste meleagurile unei împărății s-au lăsat norii negri ai sărăciei și pribegiei. Totul se întâmpla din cauza unui balaur venit dinspre soare-răsare pe nume Prețul la gazele naturale. Gemea poporul din cauza acestui balaur. Nu mai știau cei de la palat cum să le ușureze soarta oamenilor. Și atunci și-au amintit ei de povestea borșului cu bomboane. Au aruncat la fundul farfuriei cu facturi bomboana compensațiilor. Ca să ajungă la această bomboană, cetățeanul era nevoit mai întâi să descarce, cam cum descărca fata mea borșul cu lingura, un program de stabilire a mărimii și categoriei bomboanei. Adică, unora – bomboane de un fel, iar altora – tot bomboane, dar de alt fel. Scurt pe doi. Bombonica compensațiilor s-a dovedit a fi, până la urmă, o banală poveste cu final deloc vesel. Căci, indiferent de faptul cât de repede mânca cetățeanul borșul facturilor, oricum gustul și mărimea bomboanei o stabileau cei de la palatul protecției familiei. Iar balaurul prețului la gazele naturale până astăzi pustiește buzunarele cetățeanului căruia nu-i rămâne nimic altceva, decât să aștepte venirea unui alt balaur, mai mic și, poate, mai milostiv.