Astăzi ne-am propus să aflăm cum e să zâmbești și de ce zâmbetul face bine oamenilor. Și cu această ocazie am invitat-o în studioul nostru pe Victoria Roșca, alias Zâmbărele. Victoria deja e un nume cunoscut, a lansat și o carte, și după lansarea acestei cărți am citit foarte și foarte multe ecouri, am înțeles că va merge să prezinte această apariție editorială și în diasporă. De asta, îi spunem bine ai venit și bine vei pleca!
Victoria Roșca: Mulțumesc mult pentru invitație.
Vocea Basarabiei: Dar de ce a trebuit să scrii o carte?
Victoria Roșca: Așa am simțit. Și chiar nu m-am impus și nu mi-am pus un scop din astea că eu nu știu peste câți ani o să scriu o carte, așa am simțit într-un moment și am făcut pe Facebook odată o postare și oamenii au reacționat, hai! Și cam tot ce fac eu de acolo pornește - de la susținerea urmăritorilor mei, deși nu-mi place să spun „urmăritori”, pentru că acolo sunt niște oameni care chiar îmi oferă tot timpul suport, le zic prieteni.
Vocea Basarabiei: Și de ce Fata din pădure?
Victoria Roșca: E o poveste mai lungă...
Vocea Basarabiei: Fata care zâmbește sau fata cu zâmbet e clar, dar de ce Fata din pădure?
Victoria Roșca: Fetei care zâmbește și fetei care vrea să fie altfel foarte mult timp i s-a spus că este ca din pădure, și eu chiar sunt din pădure, pentru că eu am locuit acolo foarte mulți ani, cât tatăl meu a activat.
Vocea Basarabiei: Tatăl fiind pădurar?
Victoria Roșca: Da, 20 de ani a fost.
Vocea Basarabiei: Unde?
Victoria Roșca: La Nisporeni, vin de acolo. Și atunci când ieșeam din pădure și veneam cumva în sat unde erau copii, eu mă jucam de-a fugărita prin copaci, de exemplu, și permanent primeam cumva replicile astea - „parcă ești din pădure”, „parcă ești sălbatică” etc., dar, de fapt, după această denumire se ascund mai multe. Și că în drumul nostru toți încearcă cumva să ne spună cum să fim, cum să ne comportăm, că trebuie să fim într-un anumit fel și eu am învățat să mă iubesc și să mă ascult, și să nu las oamenii cumva să-mi taie aripile și crengile, pentru că...
Vocea Basarabiei: Dar e mai ușor să intri în pădure sau să ieși din pădure?
Victoria Roșca: E greu și una, și alta, și e ușor dacă simți că ești primită așa cum trebuie. De multe ori m-am ascuns în pădurea mea, dacă sincer, atunci când am simțit că nu sunt înțeleasă corect, eu știu să mă retrag la timp și știu să ies în lumină atunci când e cazul.
Vocea Basarabiei: Dar mai tare te sperie Lupul sau o aștepți pe Scufița Roșie, când nimerești în situații din astea mai delicate?
Victoria Roșca: Nu mă mai sperie Lupul. Din contra, am înțeles că acești lupi sunt, de fapt, obstacolele care ne cresc și odată ce le depășești poți să..., nu știu, îți pare că poți să cucerești lumi întregi.
Vocea Basarabiei: Victoria Roșca este și actriță și acum o s-o întrebăm despre spectacolul din scenă, din pereții teatrului și despre spectacolul din societate și care sunt asemănările, care sunt deosebirile, ca să ajungem și la acele mici și interesante filmulețe pe care le postezi și care imediat adună și like-uri, și vizualizări multe și foarte multe și să spunem că ai mai mult de 131 de mii de vizitatori...
Victoria Roșca: Aceștia-s pe Instagram.
Vocea Basarabiei: Da, pe Instagram chiar mă uitasem ieri și văzusem peste 131 de mii.
Victoria Roșca: Da, dar filmulețele le postez pe Facebook mai mult și pe YouTube.
Vocea Basarabiei: Asta știu, ajungem și acolo. Dar cum ai adunat atâția urmăritori?
Victoria Roșca: De fapt, pe Instagram l-am făcut foarte târziu.
Vocea Basarabiei: Dar ai făcut Instagram-ul și YouTube-ul ca pe o scenă unde să vină lumea să urmărească ceea ce produce Victoria Roșca?
Victoria Roșca: Nu neapărat. Instagram-ul l-am făcut mult mai târziu decât aveam YouTube-ul, pentru că voiam cumva în YouTube să păstrez în caz că Facebook-ul o să dispară sau o să mi-l blocheze, că au fost niște încercări și toți mi-au spus că să pun pe YouTube, pentru că el este mai sigur, dar Instagram-ul l-am făcut, să spun sincer, ca să pot fi mai aproape de oameni, ca să pot să vând bilete la teatru mai ușor.
Vocea Basarabiei: Acesta a fost scopul?
Victoria Roșca: Da, acesta a fost scopul.
Vocea Basarabiei: Și cum se zice - punct ochit, punct lovit?
Victoria Roșca: E un fel de strategie. M-a sfătuit cineva că pe Instagram este mai ușor să faci conexiunea cu oamenii, sunt diverse istorioare și până m-am prins. Și cumva din toată activitatea pe care o aveam acolo, el era cumva în top în perioada aceea...
Vocea Basarabiei: Și platforma Instagram-ul e totuși pentru tineri foarte atractivă, nu?
Victoria Roșca: Da, dar eu am de toate vârstele acolo, chiar și copii, elevi de-ai mei erau acolo și-mi scriau: „Bună ziua, dna Victoria! Ce avem pentru acasă?”.
Vocea Basarabiei: Vai, ce frumos! Și să vorbim despre teatrul de afară și teatrul din pereții teatrului.
Victoria Roșca: Eu întotdeauna zic că noi teatrul de afară îl aducem în interior, pentru că tot ce facem este un mimesis al societății și oamenii vin și privesc spectacolul și se văd ca într-o oglindă. Personajele sunt furate din realitate, situațiile la fel, nu mai inventează nimeni nimic în ziua de astăzi și tot ce vedem chiar și în cărți la fel sunt povești culese din lumea reală, nu există un teatru în interior și un teatru în exterior, pur și simplu, noi suntem în interiorul cela, într-un sediu să-i adunăm și, vor sau nu vor, să se vadă, pentru că în stradă oamenii, din păcate, nu întotdeauna privesc unii la alții și nu întotdeauna poți să le comunici ceva.
Vocea Basarabiei: Dar, în general, ce se crede despre politicieni? Că ei, într-un fel, încearcă să testeze temperatura din societate, văd cam ce le-ar plăcea oamenilor și cu acele promisiuni vin în campania electorală. Iată, pentru o actriță ca Victoria Roșca cum e - tot să ia pulsul realității și să vadă ce prinde, ce nu prinde la public, ca o parte din cei care urmăresc să se identifice cu acțiunile, cu gesturile, cu popularitatea, cu ce? Și cum e?
Victoria Roșca: De obicei, noi aducem niște realități în scenă și spunem lucrurilor pe nume, pentru că teatrul ne permite lucrul acesta și dacă lumea de dinafară cumva se supără, acolo noi întotdeauna zicem că se poate, că e teatru.
Ceea ce ține de politică, noi punem totul într-un personaj și atunci dacă personajului respectiv, am făcut odată un număr despre acest subiect și punându-l chiar în rol de Dumnezeu, crezând el, fiindcă politicienii se cred la noi un fel de dumnezei și a fost un moment atât de... lumea a plâns, pentru că era în scenă un singur actor, îmbrăcat în hainele noastre naționale, cu căciulă, el vine în scenă și de acolo, de sus, cineva îi spune: „Acum trebuie să îngenunchezi, acum trebuie să faci asta...”, i se dicta și la un moment dat i s-a aruncat de acolo, de sus, un colț de pâine...
Și atunci, oamenii au început să înțeleagă ce înseamnă dictatură și că, de fapt, noi greșim, crezând și punându-i pe cei care ajung la conducere pe rolul lui Dumnezeu și noi suntem cei care le dăm pârghia asta, din păcate.
Vocea Basarabiei: Dar, până la urmă, cetățeanul din Republica Moldova vrea dictatură sau vrea democrație?
Victoria Roșca: Se împarte lumea aici. Eu nu cred că noi vrem dictatură, dar nu avem destulă poziție civică, ca să vrem altceva și să facem schimbări. Noi educăm în teatru generații și, cel puțin, încercăm să-i sensibilizăm și să-i aducem pe drumul corect, să le deschidem ochii în anumite direcții, pentru că atunci când suntem asupriți foarte și foarte mulți ani începem să percepem lucrurile ca ceva firesc, dar nu este așa.
Și atunci, teatrul are menirea, cineva spunea că teatrul nu trebuie să facă politică, ba da, teatrul face și el o politică, dar o face artistic, frumos, arcuit, ca oamenii să se prindă, ca noi să le dăm altfel bucățica asta de pâine și mie chiar îmi place să deschid ochii oamenilor și să-i îndemn să fie liberi în exprimare, în gândire, să știe că ei au dreptul să aleagă, că nu poate cineva să vină să-ți bată la ușă și dacă ți-a adus un bilet și scrie ceva acolo trebuie să mergi pe ce scrie acolo. Am fost și criticată din punctul acesta de vedere...
Vocea Basarabiei: O să ajungem și la critici, dar totuși vreau să ducem până la bun sfârșit gândul despre democrație versus dictatură, pentru că în Moldova profundă, atunci când ne mai pomenim în mijlocul unor cetățeni de acolo, ei spun că nouă mai degrabă ne-ar trebui un om cu mână de fier, un politician care să știe să bată cu pumnul în masă și au fost și precedente când anumiți cetățeni se identificau fie cu Vladimir Voronin, fie cu Mihai Ghimpu. Vreau să aflu părerea ta clară - totuși s-au obișnuit cetățenii Republicii Moldova să trăiască în democrație? Cum înțeleg ei democrația, pentru că, iarăși, omul de la firul ierbii, unii dintre acești oameni spun că e haos în democrație?
Victoria Roșca: Și haosul tot noi îl facem, din păcate. De-a lungul timpului, la noi se bate mai puțin în educație, dacă sincer, și cu cât ești mai puțin educat, mai puțin informat, cu cât ești sărac și sărăcia te apasă atât de tare, oamenii încep să fie agresivi, încep să se lase duși, coordonați și mânați cumva după o părere sau după o schemă sau alta. Mie îmi pare rău să cred că oamenii ajung la o anumită vârstă, cel mai tare mă doare pentru acest moment, că oamenii ajung la 50-60 de ani și noi cumva credem că ei au deja o poziție și o coloană vertebrală, dar, din păcate, nu este așa.
Și revine misiunea asta tinerilor și atunci când venim noi, mai tineri, și încercăm cumva să ne băgăm cu păreri în toată situația asta suntem foarte tare taxați și criticați, dar odată ce suntem și criticați, și auziți deja este bine, că oamenii reacționează.
Vocea Basarabiei: Asta înseamnă că totuși există un conflict între generații?
Victoria Roșca: Da, acesta a existat dintotdeauna și conflictul acesta, deși cineva zice că nu e bine să fie, eu zic că e bine să fie conflict, că de altfel omul nu reacționează. Dacă omul reacționează la ceva, nu contează pro sau contra, înseamnă că el are o părere și tu o simți sau măcar direcția.
Vocea Basarabiei: Bine, dar se crede că tânărul nu are răbdare să asculte sau să ia din experiența vârstnicului, că vârstnicul, din contra, ar fi mai demodat și nu-l mai înțelege pe cel tânăr și distracția ar trebui și ea să facă parte din viața de zi cu zi a junelui, dar mai sunt și subiecte care duc până la dispute că nu vorbește bunelul cu nepotul, inclusiv în campanii electorale, geopolitica asta a făcut ca să se situeze rudele pe baricade diferite. Iată, haideți să revenim la ceea ce înseamnă conflict între generații și de ce se iscă, pentru că în anumite perioade el se manifestă în mod diferit.
Victoria Roșca: Eu întotdeauna am zis că noi, tinerii, trebuie să fim mai implicați, pentru că nu vreau să dau la o parte buneii noștri, dar ei oricum și-au trăit niște ani și niște decizii le-au luat. Că sunt bune, că sunt rele au fost deciziile lor la acel moment, acum e rândul nostru.
Vrea lumea să accepte asta ori nu, noi suntem noua generație, noi suntem cei care trebuie să ne construim cumva viitorul și eu chiar când erau campanii, când era scrutinul întotdeauna invitam oamenii să iasă la vot, să-și spună părerea, să vorbească cu părinții lor, cu buneii lor și lumea reacționa, și reacționa frumos. Chiar când am fost implicată să iasă lumea din diasporă la vot și trebuia să spunem pe ce anume, că trebuiau să se înregistreze din timp, ca să voteze lângă casă, m-am implicat, eu încerc să mă implic în tot ce înseamnă societate și, deocamdată, văd că oamenii reacționează foarte frumos și corect.
Dacă e să discutăm despre tot ce se întâmplă acum în Chișinăul nostru și că deunăzi pur și simplu au fost aduși oameni care ei singuri nu înțelegeau ce fac și ce se întâmplă, că treceau pe trecerile de pietoni la toate culorile semaforului și la un moment dat s-a blocat orașul, dacă sincer, eu am văzut acolo niște oameni foarte triști, foarte..., n-o să zic agresivi, pentru că mi-au trezit milă la un moment dat. Cu cât ești mai sărac, cu cât ești mai necăjit și cu cât, nu știu, ești mai umil, cu atât mai ușor ești dus cu hurta.
Vocea Basarabiei: Dar ce înseamnă sărăcie și cine e sărac în Republica Moldova?
Victoria Roșca: Alcoolicii sunt săraci...
Vocea Basarabiei: Nu putem să-i ofensăm, pentru că și patima beției unii dintre ei o explică.
Victoria Roșca: Sunt săraci cei care au lucrat toată viața la stat, din păcate, sunt săraci oamenii care au ajuns la pensie cu niște bănuți mizeri... Dacă sincer, nici eu nu sunt din categoria oamenilor bogați, sunt din categoria medie, cel puțin îmi permit să plătesc, dar uneori și despre mine zic că la câtă muncă fac și în câte direcții, eu tot nu îmi permit multe lucruri, eu am 33 de ani, am familie, am copil, dar eu încă nu îmi permit să am casa mea.
