Vocea Basarabiei: Astăzi avem un oaspete special. O salut aici, în studioul Vocii Basarabiei, pe Lorina Bălteanu. Mulțumim foarte mult că ați găsit timp și ați dat curs invitației noastre să veniți la Vocea Basarabiei! Lorina Bălteanu este poetă, publicistă, manager cultural, om de afaceri, stabilită de mai mulți ani la Paris, din Franța revine cu mai multe ocazii la Chișinău, poate astăzi aflăm de la scriitoare dacă se va putea vorbi și despre o revenire pentru totdeauna în Republica Moldova.
Lorina Bălteanu: Nu, încă e devreme, eu am cumpărat un lot de pământ la str. Armenească, dar încă e devreme.
Vocea Basarabiei: Dar de ce trebuia de cumpărat un lot de pământ la str. Armenească?
Lorina Bălteanu: Fiindcă părinții mei când i-am mutat la Chișinău au avut o singură condiție – „să vedem unde o să fim înmormântați”. Și atunci a trebuit să cumpăr un lot pentru ei, să le arăt, să-i conving că totul va fi OK, creștinește și atunci ei s-au mutat cu mine la Chișinău. Și ideea e că o să fiu înmormântată lângă mama mea, lângă tatăl meu.
Vocea Basarabiei: Dar în Republica Moldova are nevoie de Lorina Bălteanu acum, poate se implică și ea în procesele acestea de a duce Moldova mai aproape de Uniunea Europeană?
Lorina Bălteanu: Nu am observat, nu m-a chemat nimeni, adică veneam, dacă mă chema cineva.
Vocea Basarabiei: Da?
Lorina Bălteanu: Categoric!
Vocea Basarabiei: Am văzut multe chemări pentru cei din diasporă, „veniți acasă, măi copii, pentru că avem nevoie de voi, de cunoștințele voastre, de experiența voastră”.
Lorina Bălteanu: Nu, sigur că eu glumesc acum, dacă vedeam o rațiune sau vedeam un proiect în care eu aș fi fost cu adevăratelea bună, veneam. Adică n-a fost încă ocazia sau nu s-au întâlnit stelele între ele.
Vocea Basarabiei: Cum de a reușit Franța să o adopte pe Lorina Bălteanu?
Lorina Bălteanu: Dar am adoptat-o eu. Franța îi primește pe toți și este foarte important ca să poți tu integra în contextul franțuzesc. Pentru mine a fost foarte ușor, deoarece eu sunt educată un pic franțuzește prin faptul că am avut mai multe rude în străinătate sau prin faptul că am citit foarte multă literatură franceză și mai aveam o mătușă la București care călătorea foarte mult la Paris și mi-a umplut capul cu idei de mică, inclusiv cu Parisul și atunci eu am mers acolo ca la mine acasă.
Patria rămâne acolo unde ne naștem, fără doar și poate, și pașaportul sau cetățenia este o chestie foarte convențională
Vocea Basarabiei: Și acum, Lorina Bălteanu e cetățeanul cu două patrii, cu două pașapoarte, cu două case?
Lorina Bălteanu: Eu cred că rămâne în continuare patria acolo unde ne naștem, fără doar și poate, și pașaportul sau cetățenia este o chestie foarte convențională, deci nu are nicio importanță. Eu cu adevăratelea simt patria Moldova și cred că acolo unde ne naștem, acolo rămânem.
Vocea Basarabiei: Dar există multe deosebiri sau multe asemănări între cetățeanul cu pașaportul doar al Republicii Moldova și cel care are pașaportul UE?
Lorina Bălteanu: Există, doar deocamdată încă nu poți cu un simplu pașaport moldovenesc, de exemplu, să obții un post de muncă, să obții o asigurare medicală, securitate. Sigur că francezii se uită un pic cam printre degete la toți moldovenii care vin acolo și lucrează…
Vocea Basarabiei: De ce printre degete?
Lorina Bălteanu: De aceea că nu suntem un pericol, consider, fiindcă statul francez e un stat polietnic, adică intervine acolo unde-i grav, unde este necesar. Moldovenii sunt pașnici și moldovenii se integrează foarte ușor, copiii moldovenilor uită limba română imediat ce ajung în Franța, adică moldovenii se integrează și chiar dacă fac probleme, sunt probleme mici. Și atunci, probabil că mai este nevoie de mână de muncă în Franța și îi lasă pe moldovenii să lucreze.
Vocea Basarabiei: Eu am înțeles că chiar compact există cetățeni ai Republicii Moldova din anumite localități sau dintr-o localitate și alții din satele megieșe s-au adunat toți într-o zonă.
Lorina Bălteanu: Diaspora moldovenească, ca și evreii, în New York sunt așezați foarte-foarte compact. Și înțeleg de ce. Fiindcă atunci când te duci într-o țară străină nu-ți place nici apa, nu știi cum crește pătrunjelul, nu știi de unde să-l cumperi și atunci vecinătatea aceasta cu ai tăi te face mai ușor să te încadrezi și avem orășele sub Paris care sunt pline de moldoveni. La un moment dat chiar am discutat cu un primar dintr-o suburbie și era foarte mulțumit de toți moldovenii de acolo, copiii învață foarte bine la școală, suntem un popor ca lumea.
Vocea Basarabiei: Și în Republica Moldova deja, de exemplu, Corjeuțiului i se spune Micul Paris sau, mai nou, sunt politicieni care spun că degrabă Orheiul sau altă localitate va fi asemănătoare cu Monaco.
Lorina Bălteanu: Da, voiam să știu cu ce se aseamănă Orheiul. Cu Monaco, aha… Să știi că în Monaco am fost, la Orhei n-am mai fost de mult, nu știu, o fi așa cum zici tu.
Vocea Basarabiei: Nu zic eu…
Lorina Bălteanu: Acestea sunt glume.
Vocea Basarabiei: Exact.
Lorina Bălteanu: Mai avem foarte mult pământ de bătătorit ca să facem străzile și drumurile bune, ca să semene Corjeuțiul cu Micul Paris.
Vocea Basarabiei: O diasporă nu poate niciodată să rezolve problemele unei țări din care provine. Este un gând pe care l-am desprins dintr-o altă discuție pe care am avut-o vreo 5-6 ani în urmă.
Lorina Bălteanu: Da, asta este indiscutabil. Adică, de ce trebuie să punem pe umerii diasporei ceea ce trebuie să rezolvăm aici? Diaspora este un fenomen foarte straniu…
Vocea Basarabiei: De ce straniu?
Lorina Bălteanu: Pentru că au mai fost exoduri în lume, adică au plecat italienii într-un moment istoric…
Vocea Basarabiei: …portughezii au plecat.
Lorina Bălteanu: Portughezii s-au retras în Franța, în nordul Europei și irlandezii mai înainte au plecat în America.
Vocea Basarabiei: Și nu s-a vorbit ca despre un fenomen ciudat?
Lorina Bălteanu: Cum? Suferea țara, economia a suferit, fiecare în parte, dar nu diaspora a rezolvat problemele din țările de unde au plecat, probabil că era mai mult un fenomen economic, la noi este și un fenomen politic. Foarte mulți au plecat, deoarece aici era la putere o forță care era sufocantă și eu cred că acei care nu puteau să accepte și nu puteau să se integreze în sistemul acesta semicomunist, semisocialist, fiindcă aceștia mulți-mulți ani la putere au fost aici, au plecat economic într-un fel. Dar eu cred că moldovenii când pleacă au un fel de idee fixă că fac asta pentru copiii lor, pentru viitorul copiii lor, fiindcă dacă pleci economic, iată, după o bucată de pâine, deci îți iei traista, te-ai dus și ai muncit, ai mâncat pâine și iaurt, și ai trăit sub un pod, și ai venit acasă cu toți banii grămadă, dar după prima migrație a urmat a doua, după care și-au adus copiii, copiii au fost integrați, copiii au primit pașapoarte. Deci, este și un fenomen deja de amploare și destul de serios, da.
Unicul lucru ce nu-mi place în diasporă este că seamănă cu o fugă de sărăcie
Vocea Basarabiei: Și impactul acestui fenomen poate fi văzut doar ca ceva negativ?
Lorina Bălteanu: Nu, nu, nu, nimic nu-i negativ în felul în care își duce roata istoria înainte. N-a dispărut Italia, n-a dispărut Portugalia și nu s-a făcut italiană America, problema e că noi trebuie să acceptăm că viața se învârtește, că oamenii au voie să plece, oamenii au voie să nască copii de toate culorile și să-i facă cu cine vor. Deci, când o să obținem noțiunea asta de libertate, o să ne uităm la fenomenul acesta mai calm, mai liniștit.
Vocea Basarabiei: Dar noțiunea asta de libertate a fost obținută atunci când s-a organizat prima Adunare Națională, a doua Adunare Națională.
Lorina Bălteanu: Libertatea nu este numai o chestie când ai declarat-o, libertatea trebuie să pătrundă și în cap și atunci când te simți liber, te simți liber de foarte multe lucruri. Unicul lucru ce nu-mi place în diasporă este că seamănă cu o fugă.
Vocea Basarabiei: O fugă de sărăcie…
Lorina Bălteanu: Da. Adică, eu aș fi de acord și aș accepta să plece oamenii de bunăvoie, de dorința de a explora lumea, de a face un job mai interesant, de a se întoarce, de a găsi proiecte comune. Și sper că asta o să se întâmple poate cu copiii aceștia care se nasc acolo, o să vină cu idei încoace, fiindcă, în genere, lumea nu-i prea mare, uite, faci așa un cerc și ajungi de unde te-ai pornit, și copiii aceștia oricum o să-și amintească de unde vin, că-s moldoveni. Eu cred că asta o să dea roade în viitor prin alte formule, prin faptul că noi o să avem reprezentanții noștri și la Banca Mondială, și în comunitatea europeană, și în foarte multe firme de construcție, care o să vină să construiască.
Vocea Basarabiei: Apropo, deja mulți moldoveni se regăsesc în companii de prestigiu și au făcut cariere impresionante.
Lorina Bălteanu: Da, se întorc, se regăsesc. Dă Domnul să se termine războiul, să fie pace în lume, o să se întoarcă în altă formă diaspora, nu e obligatoriu să se întoarcă țăranul cela în satul Suveica, să sape în continuare pământul cu lopata și să sădească câte un pătrunjel la metru pătrat, nu este absolut nevoie.
Vocea Basarabiei: Rămân satele pustii, se depopulează statul?
Lorina Bălteanu: Dar de ce trebuia să avem atâtea sate, nu v-ați pus întrebarea?
Vocea Basarabiei: Ar trebui să fie mai puține?
Lorina Bălteanu: Este cea mai populată parte a Europei, cu sate, cu sate și-s înghesuite.
Vocea Basarabiei: Sate multe, oameni puțini.
Lorina Bălteanu: Acum, da. Trebuie reconstruite satele, să nu mai fie construite satele pe margini de râpă, să nu mai fie alunecări de teren în vale și oamenii noaptea să iasă din case, trebuie un pic gândite unde se fac drumuri, să fie concentrate așezările, restul pământurilor să rămână arabile și să fie 2 tractoare, 3 combine ca să meargă și într-o parte să facă grâu, și în altă parte. Deci, trebuie să ne modernizăm și noi, că nu mai este posibil să facem și cartofi, și pătrunjel, și răsărită, și popușoi și nimic bine.
Vocea Basarabiei: Apropo se discută mult despre nevoia unei reforme administrativ-teritoriale care ar aduce în ordine, să zic așa, tot ceea ce este pe această suprafață a Republicii Moldova.
Lorina Bălteanu: Da, că într-un fel viața merge uneori înainte și noi mergem din urma căruței, sigur că noi o să fim nevoiți să redresăm situația, că chiar dacă îmi place mie, chiar dacă acum eu așa îs teribilistă și spun că foarte bine că lumea pleacă, dar oricum trebuie să facem ordine, oricum.
Vocea Basarabiei: Dar cum arată o primărie în Franța?
Lorina Bălteanu: O clădire, nu sunt zorzoane, nu este…
Vocea Basarabiei: Câți locuitori are?
Lorina Bălteanu: Eu am văzut primării de la niște sate de 3 case până la primării care au orășele. De obicei, în primărie este un lider, care administrează anumite chestii, dar însăși societatea eu cred că funcționează ca o organizație non-guvernamentală, într-un fel. Adică, băi, eu trăiesc aici și vreau să fie curat, tu ești vecinul meu și dacă ai făcut mizerie, eu te pun la punct, eu am dreptul acesta, fiindcă eu îs vecinul tău, ca un fel de comunitate. Și să fii primar în Franța cred că este mult mai plăcut decât aici, aici mai mult faci politică, aici te lupți pentru surse financiare, dacă îți dă sau nu îți dă să faci fântână sau dacă îți dă gaz la poartă. Dar, mă rog, așa-i situația și așa-i perioada istorică, economia este încă în dezvoltare, eu sper că o să fie și la noi bine.
Vocea Basarabiei: De unde a început și unde a ajuns Republica Moldova, ne referim la acest parcurs de aproape 32 de ani?
Lorina Bălteanu: Eu întâmplător azi am mai fost într-o discuție cu cineva și n-am spus acolo, dar, uite, acum tu m-ai întrebat și mi-a venit așa o metaforă în capul meu: există sistemul solar și există Soarele, și există Pământul, care se învârtește în jurul Soarelui, dar se învârtește și în jurul osiei sale, păi, iată când mă întrebi unde a ajuns Moldova, eu cred că încă se învârtește împrejurul osiei sale, încă n-a făcut cercul împrejurul Soarelui, fiindcă ar trebui să parcurgem o distanță enormă ca să rezolvăm toate lucrurile. Ne învârtim un pic pe loc adică.
Vocea Basarabiei: Bine, iată, tranziția asta este interminabilă?
Lorina Bălteanu: De ce interminabilă? Nu știi că cercul se termină, are final?
Vocea Basarabiei: Lumea zice că nu mai are răbdare, fie că trec repede anii, fie că e o mare dezamăgire.
Lorina Bălteanu: Care lume zice că n-are răbdare?
Vocea Basarabiei: Păi, oamenii care au rămas aici, în Republica Moldova.
Lorina Bălteanu: Eu, în genere, am pierdut și eu vreau să înțeleg care este tipajul omului care nu este…
Vocea Basarabiei: Să încercăm să-l facem, să-l descriem.
Lorina Bălteanu: Da, să încercăm să-l desenăm, fiindcă mai dăunezi am ieșit, Andrei Ciubotaru m-a invitat să degust niște vin și m-am dus la un mall oarecare, acolo, lângă „Zorile”, și mi-au tăiat calea mașini din acestea mari cu drapele roșii, mai nu m-au doborât, că eu am o mașină mică și veche. Și am rămas foarte speriată, și nu din cauza concertului, fiindcă e una, dar brusc descopăr că aici ies la suprafață un fel de oameni care trăiesc într-o lume care nu există. Păi nu există URSS, dar nu există! Cum poți fi o „dâldă” de bărbat, să ai 2 copii acasă, femeie frumoasă, BMW și să trăiești cu iluzii care nu există, să scoți un drapel al unei țări care nu mai poate fi? Nu!
Tot ce a fost ieri nu mai este adevărat, mâine e adevărat, mergi înainte
Vocea Basarabiei: Uniunea Sovietică…
Lorina Bălteanu: Dar nu mai poate fi!
Vocea Basarabiei: Da, dar mesaje de la Kremlin mai continuă să vină, că „lumea rusă” e cea care stăpânește inclusiv zona asta unde se află și Republica Moldova.
Lorina Bălteanu: Și din cosmos vin mesaje. Am unul care crede în extratereștri și mesaje de pe alte planete. Nu știu, mesaje vin și din cosmos, asta e altceva. Un om cât de cât simplu înțelege că nici tânăr nu mai poți fi, da? Nu te poți întoarce înapoi, nu poți să te naști din nou, nu poți iar să fii cum ai fost. Deci, tot ce a fost ieri nu mai este adevărat, mâine e adevărat, mergi înainte.
Vocea Basarabiei: Ei bine, URSS s-a destrămat demult, dar iată au trecut 31 de ani și percepția aceasta că te mai regăsești într-un spațiu inexistent încă e una care vorbește despre multe.
Lorina Bălteanu: Este un fenomen, eu cred că ei nu și-au găsit patria nouă, aceștia noi, nu și-au regăsit-o, adică ei într-un moment dat au rămas fără nimic. De exemplu, aveam un vecin de la care în sfârșit mi-am recuperat casa, care a murit, dar el 30 de ani, fiind vecinul meu, el era pierdut. Eu încercam, de fapt, să mai vorbesc cu el, dar el vedea în mine un dușman de clasă. Fiind rus din rușii care au venit aici după război și au fost șefi, a rămas fără patrie, nu știa unde-i stânga, unde-i dreapta în Rusia, el s-a născut aici ca rus și i s-a întâmplat și lui o tragedie, ca și mie, că eu tot n-am avut patrie până la revoluție. Eu tot timpul mă gândeam la soarta lor, că-s foarte tragici și n-am găsit limbă comună, deși categoric am făcut eforturi să-l mai invit la o cafea, deci nici noi n-am mai reușit probabil ca societate să le dăm și lor patria noastră și s-au făcut foarte multe greșeli.
