VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Toți cetățenii R. Moldova își pot perfecta pașapoarte fără restricții. Precizările ASP

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că, începând luni, 15 august, toți cetățenii R. Moldova își pot perfecta pașapoartele fără restricții și fără a prezenta documente confirmative, în cazul când comandă pașapoarte în regim de urgență.

Potrivit ASP, începând cu 1 august, tariful la perfectarea pașaportului în termen de 20 de zile lucrătoare a fost diminuat de la 850 lei la 650 lei.

„Cetăţenii pot să-şi perfecteze două pașapoarte concomitent sau să solicite al doilea act, chiar dacă au deja unul valabil. Restricțiile privind eliberarea pașapoartelor au fost anulate în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale nr.32 din 08 august 2022”, menționează reprezentanții ASP.

Potrivit legislației în vigoare, cetățenii R. Moldova își pot perfecta pașaportul la orice centru multifuncțional, indiferent de înregistrarea la domiciliu sau reședință, atât în baza programărilor prealabile, cât și conform principiului rândului viu.

Pentru a perfecta un pașaport vă puteți programa prin intermediul:

Serviciul de programare oferă o previzibilitate cu privire la data și timpul deservirii, se oferă în mod gratuit și este disponibil 24 de ore, în funcție de programul de lucru al oficiului.

Prin intermediul serviciului MDelivery, cetățenii pot solicita livrarea pașapoartelor la domiciliu, atât în țară, cât și peste hotare. Livrarea MDelivery este disponibilă pentru pașapoartele solicitate în termen de 5, 10 sau 20 de zile lucrătoare și se face contra cost, doar la solicitarea beneficiarului. În prezent, MDelivery are integrați cinci furnizori de servicii poștale, care asigură livrarea documentelor atât la nivel național, cât și internațional: Î.S. „Poșta Moldovei”, Nova Poshta, Muvi Express, FAN Courier și DHL.

Procedura solicitării livrării MDelivery este simplă  și se face la sediul centrului multifuncțional. La depunerea cererii pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova, solicitantul va fi întrebat dacă dorește sau nu să-i fie livrat documentul la domiciliu. În cazul în care răspunsul este pozitiv, cetățeanul urmează să-i comunice operatorului de la ghișeu: numărul de telefon, e-mail şi adresa de livrare, va achita tariful documentului solicitat şi a livrării. După finisarea depunerii comenzii electronice de livrare de către angajatul agenției, solicitantul va recepționa pe mail-ul indicat o notificare de confirmare cu numărul comenzii MDelivery.

Comanda poate fi urmărită după numărul comenzii pe portalul oficial al serviciului MDelivery: mdelivery.gov.md.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.