VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ședința Parlamentului din 30 septembrie. Promo-LEX: Transparența decizională a fost afectată

Experții Promo-LEX au monitorizat ședința Parlamentului din 30 septembrie 2022.

Astfel, experții au constatat că în cadrul ședinței transparența decizională a patru proiecte votate, ceea ce constituie 40%, a fost afectată.

”În cele circa 2,5 ore de întrunire în plen, parlamentarii au votat 10 proiecte, inclusiv 8 proiecte de legi, din cele 14  incluse în ordinea de zi bisăptămânală. Jumătate dintre acestea au fost votate, în spirit de consens, de către majoritatea parlamentară și opoziție.

Acestea se refereau la ratificarea unui acord internațional (1), modificarea unor acte normative din domeniul protecției sociale (2) și în domeniul protecției mediului. Autorii acestora sunt Guvernul și deputații din majoritatea parlamentară.

Transparența decizională a patru proiecte votate, ceea ce constituie 40%, a fost afectată și de această dată. Astfel, pentru un proiect de lege nu a fost publicat raportul Comisiei, sinteza amendamentelor și textul proiectului, înainte de votarea în lectura a doua.

Pentru trei proiecte, examinate în prima lectură, nu au fost publicate actele aferente, precum analiza impactului de reglementare (3), avizul Guvernului (1), avizele Confederațiilor Naționale a Patronatului și sindicatelor (1), opiniile Comitetului executiv al Găgăuziei și ale administrațiilor zonelor libere (1), expertiza anticorupție (1) și avizele comisiilor permanente (1)”, se arată în comunicatul remis.

Totodată, Promo-LEX a subliniat că nu a fost respectat termenul prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților interesate în cazul unui proiect de lege, iar în cazul a două proiecte a fost restricționat dreptul deputaților, comisiilor permanente și fracțiunilor parlamentare de a depune amendamente în termen de 10  zile de la data aprobării proiectului în primă lectură sau 30 de zile de la primirea proiectului de către deputați, comisiile permanente și fracțiunile parlamentare.

”Proiectul de lege nr. 353/2022 pentru ratificarea Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind implementarea Programului de consolidare a sistemului medical a fost votat, în două lecturi, în cel mai scurt termen – 15 zile calendaristice, deși autorul (Guvernul) nu a solicitat examinarea în mod prioritar sau de urgență.

Cea mai lungă dezbatere a avut loc asupra proiectului de lege nr. 361 pentru modificarea Codului vamal și a Codului fiscal al Republicii Moldova – circa 40 minute de dezbateri. Proiectele nr. 252, nr. 352, nr. 271 și nr. 316 au fost supuse celor mai scurte dezbateri, care au durat între 1 și 5 minute.

Deși la începutul ședinței și-au înregistrat prezența 82 de deputați, la procedura de vot au luat parte doar între 57 și 75 deputați, prin exprimarea opțiunilor Pentru, Contra, Nu a votat.  Amintim că această practică a fost înregistrată și în cadrul sesiunii de primăvară a anului curent.

Potrivit constatărilor Promo-LEX, Biroul permanent al Parlamentului nu a respectat procedura de întocmire și publicare a ordinii de zi a ședințelor plenare. Potrivit art. 39 din Regulamentul Parlamentului, Biroul permanent întocmește proiectul ordinii de zi în prima jumătate a săptămânii premergătoare perioadei pentru care se aprobă și se publică la începutul săptămânii de lucru. Atragem atenția că proiectul ordinii de zi pentru ședințele din perioada 30 septembrie – 6 octombrie curent a fost întocmit în seara zilei de 28 septembrie 2022”, se mai arată în comunicat.

Amintim că în perioada anilor 2021–2025, activitatea Parlamentului Republicii Moldova este supusă unei monitorizări exhaustive în cadrul Programului Promo-LEX „Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Scopul monitorizării este de a spori transparența instituției, de a contribui la îmbunătățirea procedurilor legislative și de a consolida interacțiunea dintre deputați și cetățeni.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.