Naționala Franței este prima echipă calificată în semifinalele Campionatului Mondial din Rusia

Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, vineri, după ce a învins reprezentativa Uruguayului cu scorul de 2-0 (1-0), la Nijnîi Novgorod, în primul sfert de finală al competiţiei.

''Les Bleus'' s-au impus meritat, prin golurile marcate de Raphael Varane (40) şi Antoine Griezmann (61). Francezii nu mai jucaseră o semifinală din 2006, când Italia i-a învins în ultimul act la ediţia din Germania.

Echipa lui Deschamps a câştigat tactic duelul cu Uruguayul, pragmatismul francezilor fiind ajutat şi de erorile comise de apărarea ''celeştilor''.

Sud-americanii au început mai ofensiv, iar Stuani (5) a şutat prin faţa porţii lui Lloris.

Franţa a avut prima oportunitate de gol în min. 16, când Mbappe a trimis peste poartă cu capul, după mingea recentrată de Giroud.

Lloris a fost testat cu un şut expediat de Vecino din marginea careului (35), iar Franţa a reuşit deschiderea scorului la prima mingea trimisă pe spaţiul porţii: Griezmann a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Varane a scăpat din marcaj şi a trimis cu capul spre colţul lung (40).

Selecţionata lui Tabarez a forţat egalarea în finalul primei reprize, dar Lloris a reţinut mingea şutată de Nandez (42). Ocazii mari de gol au avut sud-americanii în min. 44, când Lloris a respins providenţial mingea trimisă cu capul de Caceres, după care Godin a reluat peste poartă de la un metru.

În repriza secundă, uruguayenii nu au reuşit să îşi creeze multă vreme ocazii de gol.

Franţa a marcat şi al doilea gol, la o fază care nu anunţa nimic, Griezmann înscriind cu un şut din afara careului, la care Muslera a scăpat balonul în poartă (61). Pentru ''Les Bleus'' a fost al doilea şut pe poartă.

Uruguayul a avut un şut notabil, trimis de Rodriguez (64), pe lângă buturile franceze.

Francezii puteau face un scor şi mai mare, dar Tolisso (73) a tras puţin peste poartă din marginea careului.

Dubla campioană mondială (1930, 1950) a resimţit lipsa golgheterului său Edinson Cavani (accidentat), fără de care Luis Suarez nu a reuşit să se evidenţieze.

Franţa, campioană în urmă cu 20 de ani, pe teren propriu, va juca în penultimul act cu învingătoarea dintre Brazilia şi Belgia.

Franţa e neînvinsă în faţa formaţiilor sud-americane de zece meciuri la Cupa Mondială (şase victorii, patru egaluri).

Uruguay - Franţa 0-2 (0-1)
Au marcat: Raphael Varane (40), Antoine Griezmann (61).
Nijnîi Novgorod, stadionul Nijnîi Novgorod: 43.319 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, sferturi de finală

Au evoluat echipele:

Uruguay: 1. Fernando Muslera - 22. Martin Caceres, 2. Jose Gimenez, 3. Diego Godin (căpitan), 17. Diego Laxalt - 8. Nahitan Nandez (20. Jonathan Urretaviscaya, 73), 15. Matias Vecino, 14. Lucas Torreira, 6. Rodrigo Bentancur (7. Cristian Rodriguez, 59) - 9. Luis Suarez, 11. Cristhian Stuani (18. Maximiliano Gomez, 59).

Selecţioner: Oscar Washington Tabarez.
Rezerve neutilizate: 12. Martin Campana, 23. Martin Silva - 4. Guillermo Varela, 19. Sebastian Coates, 13. Gaston Da Silva, 16. Maximiliano Pereira, 5. Carlos Sanchez, 10. Giorgian De Arrascaeta.

Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez - 6. Paul Pogba, 13. Ngolo Kante - 10. Kylian Mbappe (11. Ousmane Dembele, 88), 7. Antoine Griezmann (18. Nabil Fekir, 90+3), 12. Corentin Tolisso (15. Steven Nzonzi, 80) - 9. Olivier Giroud.

Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 19. Djibril Sidibe, 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 22. Benjamin Mendy, 8. Thomas Lemar, 20. Florian Thauvin.

Arbitru: Nestor Pitana; arbitri asistenţi: Hernan Maidana, Juan Pablo Belatti (toţi din Argentina); arbitru de rezervă: Alireza Faghani (Iran); arbitru asistent de rezervă: Reza Sokhandan (Iran)
Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Mauro Vigliano (Argentina), Paolo Valeri (Italia)
Cartonaşe galbene: Lucas Hernandez (33), Bentancur (38), Mbappe (69), Rodriguez (69).

Sursa: Agerpres

 

Foto: BBC