Decizie de ULTIMA ORĂ cu privire la participarea sportivilor şi oficialilor ruşi la Jocurile Olimpice 2018

Judecătorii de la Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS) au anunţat, vineri, că au respins 47 de apeluri din partea sportivilor şi antrenorilor ruşi pentru a participa la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang.

Ruşii au susţinut că interdicţia dictată de Comitetul Internaţional Olimpic este nedreaptă, fiind deja achitaţi în scandalul de dopaj de la Sochi, din 2014, însă decizia judecătorilor pune capăt oricăror speranţe ale delegaţiei ruse de a participa la Jocurile de iarnă ce vor începe, vineri, la Pyeongchang.

"În deciziile sale, judecătorii au considerat că decizia CIO de a stabili o listă de invitaţii pentru ca sportivii ruşi să poată concura nu ar putea fi descrisă ca o sancţiune, ci ca o decizie de eligibilitate" au declarat oficialii CAS, prin intermediul unui comunicat de presă, scrie Mediafax.

În luna decembrie, CIO a interzis Rusiei să participe la Jocurile Olimpice după un scandal uriaş legat de dopingul de la Sochi. De asemenea zeci de sportivi şi antrenori au fost suspendaţi pe viaţă şi au rămas fără medaliile câştigate la competiţia organizată în Rusia.


"Salutam această decizie care susţine lupta împotriva dopajului si aduce şi mai multă curăţenie în lumea sportului", a declarat un purtator de cuvant al Comitetului Internaţional Olimpic.