Fără mască în prisacă // VIDEO-REPORTAJ

Tehnici australiene într-o prisacă din țara noastră. Ion Onofraș din satul Izvoare, raionul Sângerei, este primul și singurul apicultor din Republica Moldova care folosește tehnologia Flow Hive, o metodă de extragere a mierii mai simplă, dar și mai economă decât cea tradițională.

Aceasta a fost inventată acum trei ani de către doi australieni, iar un an mai târziu a ajuns și în gospodăria lui Ion. Mai mult, tânărul nu mai are nevoie nici de o mască specială.

”Observăm cum se scurge mierea, fără ca noi să stăm în mască sau să dăm cu fum sau cu măturica. Dacă să vorbim din punct de vedere economic, aici nu se cheltuie ceara. Plus la toate, mierea se scurge curată, nu avem nevoie de filtrare, nu avem nevoie de utilaj special”, spune apicultorul.

Primul stup l-a utililat datorită unui proiect de finanțare norvegian și a costat 1.500 de dolari. Ulterior, a mai montat două astfel de utilaje iar pe viitor își propune ca toate cele 30 de familii de albine pe care le îngrijește să fie dotate cu Flow Hive.

”Prin această tehnologie noi nu deranjăm albinele de la procesul de culegere a mierii și când scurgem mierea, nici o albină nu este strivită, nu este omorâtă”, a menționat apicultorul.

Pentru a familiariza copiii cu meseria de apicultor și cu cele mai noi tehnologii în domeniu, tânărul organizează excursii în prisaca pe care o îngrijește.