Tiraspolul nu își respectă angajamentele; Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, și-a manifestat îngrijorarea

Fermierii din raionul Dubăsari, care nu-și pot lucra pământurile situate după traseul Râbnița-Tiraspol, întâmpină în continuare dificultăți la primirea certificatelor de acces la terenurile lor agricole.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului Politici de reintegrare, până acum, din cei peste 5.500 de proprietari de pământ, doar 21 de agricultori au obținut astfel de documente care le va permite fermierilor să-și lucreze terenurile timp de 20 de ani, începând cu data de 1 august.

Luni la Dubăsari au fost înmânate șapte certificate de acces în urma deplasării reprezentanților Biroului la o întâlnire cu conducerea administrației publice locale.

Săptămâna trecută în cadrul unei întrevederi cu reprezentanți ai administrației separatiste de la Tiraspol, vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, s-a arătat îngrijorată că prea puțini fermieri au primit certificate de acest fel.

Aceștia nu au mai avut acces din 2014 la terenurile lor agricole, situate în zona din stânga Nistrului controlată de regimul separatist.