Moldoveni, la Școala de Ranger

Doi soldați moldoveni se întrec la cea mai dură competiție militară din România, școala de Ranger. Timp de două luni, Nicolae Belciug și Ion Bădărău vor fi trebui să treacă prin mai multe probe de foc, cum ar fi escaladarea munților, să traverseze mlaștini, dar și să tragă la țintă.

După ce au verificat bagajele, astfel încât să aibă strictul necesar, cei 26 de soldați au plecat în teren la primele teste. Împărțiți pe două grupe, tinerii și-au pus la încercare abilitățile de înotători, iar costumele de baie au fost înlocuite cu ținuta militară, inclusiv bocanci.

Nici nu au apucat să-și usuce hainele că au și fost supuși altor încercări.

Ce vă motivează?- scopul final. Să atingem niște cunoștințe pe care nu le putem acumula în altă parte”, a spus sublocotenentul Gabriel Buricea. 

Probe dificile s-au dat în câmp, pe munte, și sub apă, unde cursanții au fost nevoiți să-și mențină respirația timp de două minute.

O să urmeze o perioadă tot mai grea, spre finalitatea cursului, dar o parte dintre ei și-au dovedit calitățile de lider și cu siguranță vor depăși orice obstacol”, a spus  locotenentul Alexandru Ceușescu. 

Militarii moldoveni susțin că sunt pregătiți să țină piept tuturor greutăților.

Sunteți pregătit?- întocmai. De ce ați venit la acest curs?- pentru perfecționare, dar și o provocare interesantă pentru mine”, a menționat militarul Nicolae Belciug. 

Vă temeți de ceea ce urmează?- nicidecum nu. Numărul trei preluați comanda, înțeles. Înainte marș”, a spus locotenentul major Ion Bădărău.

Din păcate, nu toți au făcut față provocărilor, șapte cursanți au ieșit din luptă. Școala de Ranger se desfășoară timp de două luni în orașul Buzău din România, iar cei mai buni militari vor primi diplome.