Atenție! Deconectări de apă în capitală

Locuitorii din strada Bogdan Voievod, 1, 2, 12, inclusiv cu fracții, vor rămâne luni, 15 ianuarie, fără apă la robinet. Furnizorul îndeamnă consumatorii de pe adresele indicate să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei, transmite IPN.

SA „Apă-Canal Chișinău” menționează că, în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania „Gas Natural Fenosa”, este posibilă deconectarea energiei electrice la o stație de pompare, proces care va conduce la sistarea alimentării cu apă pe adresele respective. Furnizarea apei potabile va fi întreruptă între orele 09.00 și 12.00.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.