Silvia Radu a dispus să fie reparată trecerea subterană de lângă Spitalul Republican Nr.1. Când vor începe lucrările

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a dispus să fie reparată trecerea subterană de pe Viaductul Centru – Botanica, din preajma Centrului Comercial „Shopping MallDova” şi Spitalul Clinic Municipal nr. 1. 

În cadrul unei vizite la faţa locului, Silvia Radu a solicitat serviciilor responsabile să efectueze lucrări de reparaţie curentă a scărilor din toate cele 4 accese, să cureţe pereţii de la intrarea în trecerea subterană, dar şi sistemul de canalizare şi să restabilească iluminatul public. Lucrările respective vor fi efectuate în următoarele zile.

De asemenea, primarul general interimar a menţionat că în primăvara curentă și alte treceri subterane vor intra în lucrări de reparaţie capitală. Potrivit Silviei Radu, pasajele subterane urmează a fi restabilite, pentru a creşte securitatea pietonilor, pe timp de zi, dar şi pe timp de noapte, dar şi a fluidiza traficul. „Ne dorim să creştem siguranţa în pasajele pietonale, pentru că lumea nu are curaj să le folosească. După ce vor fi reabilitate, orăşenii vor putea să circule în siguranţă fără să aibă teamă de nimic”, a subliniat Silvia Radu.

Decizia de a interveni cu lucrări de reparaţie curentă la trecerea subterană de pe Viaductul Centru – Botanica, din preajma Centrului Comercial „Shopping MallDova şi Spitalul Clinic Municipal nr. 1 a fost luată având în vedere fluxul mare de pietoni care traversează prin pasajul pietonal pentru a ajunge la staţia de troleibuz, autobuz sau microbuz.