Poliția locală, care s-ar subordona APL, ar soluționa multe probleme din localitățile rurale

Una dintre prioritățile CALM este identificarea soluțiilor pentru eficientizarea muncii autorităților publice locale.

Primarul localității Colonița, municipiul Chișinău, Angela Zaporojan, primarul de Sadaclia, Basarabeasca, Vasile Baciu, dar și primarul comunei Ciorescu, municipiul Chișinău, Ion Scripnic au declarat, în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție cu CALM, la postul de radio Vocea Basarabiei, că se vorbește foarte mult despre modernizarea și dezvoltarea localităților rurale însă, în acest sens, se depune mai mult efort la nivel local, autoritățile centrale implicându-se prea puțin.

Primarul comunei Ciorescu, municipiul Chișinău, Ion Scripnic consideră că pe umerii primarului și a celor câțiva specialiști din primării sunt puse prea multe sarcini, fără a li se oferi și pârghiile de soluționare a acestora.

„Să abordăm un subiect concret. Un primar poate fi reținut de organele de forță doar din motivul că într-o familie unul din soți este violent.  Dar ce posibilități avem noi să soluționăm asemenea cazuri?”, s-a întrebat edilul.

În context, Ion Scripnic a dat exemplul comunei Ciurea, Județul Iași, România, cu care comuna Ciorescu este înfrățită.  „Acolo sunt dislocați 15 polițiști, la o populație de 12 mii de locuitori. Dintre aceștia, opt polițiști se subordonează Ministerului Afacerilor Interne, iar șapte APL. Astfel, cei 15 reprezentanți ai organelor de forță sunt responsabili de diverse domenii din comuna respectivă.”

Primarul de Sadaclia, Basarabeasca Vasile Baciu a adus în discuție un alt subiect sensibil – copiii care nu frecventează școala și vagabondează.  

Avem copiii care au rămas fără supraveghere, deoarece părinții au plecat peste hotare. Unii dintre ei nu mai frecventeză școala, avem și cazuri când se intră în casele oamenilor și  se sustrag de acolo bunuri. Ei sunt minori, iar tutorii în grija cărora au rămas, profesorii, dar nici noi, autoritățile locale nu reușim să-i readucem pe calea cea dreaptă. Polițistul face un proces verbal și noi trebuie să examinăm cazul. Ce putem să le facem, când ei nici nu vor să ne asculte știind că nu pot fi trași la răspundere?

Vasile Baciu a menționat că este imposibil să gestionezi o localitate cu patru mii de locuitori având în statele de personal ale primăriei doar cinci unități și jumătate. ”Avem impresia că legile sunt făcute nu pentru a ne ajuta, dar pentru a ne  pedepsi că nu ne îndeplinim atribuțiile”, a spus edilul.

Potrivit Angelei Zaporojan, primarii sunt gata să-și asume responsabilități, dar au nevoie și de mecanismele necesare pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor.

Pe lângă obligațiile noastre, prin hotărîri de guvern ar trebui stabilite și niște reguli clare, pe care să le respecte toată lumea. Să luăm un alt exemplu – salubrizarea localităților.  Guvernul ar trebui să emită o hotărâre în care să fie clar stipulat că nu este niciun om care nu produce gunoi. Astfel, în cazul încheierii cu cetățenii a contractelor de evacuare a deșeurilor, toți să conștientizeze că acest serviciu trebuie plătit, tot așa cum plătim pentru apă și canalizare. Acum însă, mulți oameni refuză să plătească motivând că nu există o  Lege ce i-ar obliga.

Angela Zaporojan a dar exemplul localității Tuzla din Constanța, România, cu care Colonița are stabilite relații de colaborare. Potrivit primarului, în Tuzla, poliția locală se ocupă de soluționarea tuturor acestor probleme.

În concluzie, invitații in studio au specificat că pentru a avea servicii de calitate în satele din Republica Moldova este nevoie de o descentralizare eficientă.