„Primarii nu trebuiesc transformați în administratori, aceasta este o funcție mai amplă și trebuie să se bucure de stabilitate”

Într-o nouă ediție a emisiunii Vocea Administrației Publice Locale, moderată de Victor Rusu, primarii de la Costești (Ialoveni) și Budești (Chișinău), au vorbit despre realizările din 2017, așteptările pentru 2018 și problemele cele mai importante cu care se confruntă în administrarea comunităților locale.

Edilul de Costești, Natalia Petrea, a menționat o serie de proiecte, inițiative și acțiuni care au fost realizate cu succes în anul 2017. Anul 2017 a fost unul fructuos. Am început mega proiecte, care au fost așteptate zeci de ani. În 2016 am depus un proiect privin construcția unui Complex turistic-sportiv, care a fost aprobat, implimentat parțial, în 2018 trebuie să-l dăm în exploatare. Aproape nu ne vine a crede că vom avea un stadion pe care se vor desfășura competiții regionale și chiar naționale. Am continuat proiectul pornit în 2013 privind sistemul de canalizare, la fel tragem nădejde că vom finaliza în acest an rețeaua de canalizare. Tot în 2017 am pornit construcția capitală a străzii Unirii, mai ales că este foarte elocvent, anul 2018. Sperăm să reușim, căutăm resurse. Nu este suficient Fondul rutier. Vreau să remarc contribuția cetățenilor. Avem o practică reușită de betonare a unor străzi. Unde este inișiativă din partea cetățenilor și noi căutăm să-i ajutăm. Primăria a cumpărat beton, oamenii au muncit. Am extins asistența socială. Am venit cu propunerea de a extinde serviciul de plasament. Am îmbunătățit site-ul costesti.md, prin care ținem legătura cu cetățenii. Poate unele proiecte nu sunt palpabile, pentru că încă avem foarte mult de lucru. 

Proiecte și inițiative care au satisfăcut cerințele cetățenilor au avut loc și la Budești, susține primarul Nina Costiuc: Am continuat proiectul început în 2015 pentru sistemul de alimentare cu apă potabilă, mai avem de construit un sector aparte, un proiect adăugător de canalizare, am transmis stația de salubrizare și pompare la Apă Canal. Suntem limitați în surse. Terenul adiacent grădiniței l-am reparat. Împreună cu Fondul de Investiții Speciale din Moldova am termoizolat clădirea grădiniței. Am modenizat unele blocuri sanitare și cel alimentar în grădiniță. Am lucrat și în plan social pentru a repara un sector de canalizare cu Ambasada Slovaciei, s-a eparat fațada Centrului pentru copii și tineret. Avem o colaborare frumoasă cu Coreea de Sud. În fiecare an primim câte patru elevi de la Seul, pentru schimb cultural. Am avut schimb de experiențe cu localitatea Cumpăna (România), am încheiat contracte de colaborare cu localități din Suedia și Botswana.

Primarul de la Budești a declarat că după atâția ani parcurși în administrația locală a putut să înțeleagă că funcția de primar nu poate fi definită la un administrator: Funcția de primar nu este una de administrator, șef de gospodărie, este o funcție mult mai amplă. Primarii, împreună cu administrația centrală ar trebui să lucrăm cot la cot pentru a dezvolta autoritățile locale. Dacă vorbim despre o dezvoltare europeană, dacă vorbim despre turism, noi trebuie la nivel de țară ce este cel mai important lucru de realizat, drumurile cele mai importante, pentru ca nu fiecare primar să tragă la turta lui. Nu trebuie să ne lăudăm cu ce am făcut, trebuie să ne lăudăm cu țara, că am asigurat îndeplinirea proiectelor naționale. Trebuie să avem o Strategie de dezvoltare comună. 

Natalia Petrea s-a referit și la lipsa de resurse umane în administrația locală: Primarul trebuie să știe totul, limba engleză, să scrie proiecte, să le obșină și implimenteze. Necesităm o Strategie de dezvoltare. Unde sunt planurile regionale de dezvoltare a rețelelor de apă și canalizare, cum este în Elveția? 

Cele două doamne primar au fost deacord că buna guvernare și implimentarea unei Strategii comune cu autoritățile centrale în a dezvolta administrația locală, regională și națională este soluția ca lucrurile să progreseze.