Opoziția, acuzată de dezinformare

Partidul Democrat din Moldova va organiza o amplă campanie de informare cu privire la beneficiile principalelor programe naționale dedicate cetățenilor.

Potrivit reprezentanților PDM, în ultima perioadă, oponenții politici, și anume cei de la PAS și PPDA, critică neîntemeiată proiectele demarate de Guvern și Parlament, iar acest lucru ar dăuna intereselor cetățenilor.

Suntem în fața unei dezinformări în masă, care se încearcă a fi pusă în aplicare în detrimentul cetățeanului Republicii Moldova, fiindcă el este cel care beneficiază în contextul punerii în aplicare a acestor proiecte și poate să nu beneficieze sau să rateze ocaziile atunci când anti-propaganda este negativă, dar vedem că nu are succes", a spus purtătorul de cuvânt, PDM - Vitalie Gămurari.