EDITORIAL // Dansul pe morminte și puterea clovnilor

Spectacolul grotesc de tembelizare în masă, numit academic și campanie electorală, a început chiar mai devreme decât credeam. Speram să avem un pic de respiro, să apucăm să culegem măcar cireșele și căpșunele, pentru că este clar că strugurii, merele și gutuile vor fi amărâte iremediabil de mizeria politică din toamnă. Nu. Iluzia că "se poate!" a fost ca o injecție de adrenalină pentru parveniții cu schelete în dulap. Îi scutură de dimineața până seara. Așa că de ce ne-ar lăsa în pace? Dansați, fraierilor, că cccântă muzica! Lăsați cireșele. Mâncați căpșune, dacă vă plac, dar tot în ritm.

Însă nu despre căpșune vreau să vorbesc aici, deși merită și ele niscaiva atenție. Ele sunt orientate spre Rusia, așa că drum bun! Să plece, că se strică repede. Iar dacă se strică put. Or, noi, cei din Chișinău, avem și fără ele putoare destulă. La propriu și la figurat.

Istoria e despre prostire și prostime, două noțiuni distincte, dar interdependente. Nu trebuie să le confundăm, deoarece cei care prostesc lumea nu sunt neapărat proști. Ei se hrănesc cu proști, respectiv, trăiesc din prostie. Fără supărare, dragi revoluționari. Este o chestiune de discernământ, pe de o parte, și de bună cuviință, pe de altă parte. Este bine să lupți pentru atingerea țelului, dar trebuie să păstrezi totuși o minimă decență, să alegi drumul firesc, nu să calci pe cadavre, metaforic vorbind. Din respect pentru cei mulți, care te-au ales pentru că n-au avut de ales.

Cinematograful "Gaudeamus" nu există în realitate și nici nu sunt sigur că a existat vreodată în adevăratul sens al termenului "cinematograf". Ceea ce a existat și mai există încă în capurile nostalgice monolingve este "Sorok let", care e mai mult stație de troleibuz și de "rutieră" decât ceea ce se insinuează. Denumirea "Gaudeamus" e un fel de ambalaj, cât de cât agreabil, pentru o fosilă imobiliară comunistă, construită pe morminte, care pute a urină sovietică, la fel ca multe alte construcții caricaturale din epoca de glorie roșie, îmbibate cu acest miros specific. Așa că invocarea cuvântului "cultură" în toată această vânzoleală de doi bani e mai degrabă o profanare.

Da, vechea administrație a capitalei a comis multe ilegalități și este foarte probabil ca și în cazul acestei privatizări să existe anumite semne de întrebare. Totuși, dacă există bănuială rezonabilă, te apuci și cercetezi, civilizat și documentat. În plus, nu poți pretinde că vorbești din perspectiva unui cetățean de rând după ce ai fost ales primar, asta dacă înțelegi pe deplin rolul pe care ți l-ai asumat. Există mecanisme, multe și legale, care-ți permit să faci lumină, nu dai cu bâta în cap, ca un apucat, unor muncitori care nu au absolut nimic în comun cu războiul tău. Se vede de la o poștă că se joacă un scenariu, cel al victimizării agresive, dacă putem spune așa.

În fond, ceea ce se întâmplă sub ochii noștri nu este decât o manifestare de bădărănie și marasm, prin care se încearcă să fie întreținută flacăra aprinsă din disperare pe data de 3 iunie. Este o demonstrație pe viu a modului în care va fi guvernată capitala cel puțin un an de zile de acum încolo. Cu posibilitatea extinderii acestei mitocănii politicianiste la scară națională. De ce nu, dacă există atâția oameni care pun botul?

În acest peisaj slinos, matrapazlâcurile lui Grozavu și a altora ca el nici nu mai par atât de grozave. Pentru că atitudinea și comportamentul contează. Dacă nu pentru toți, cel puțin pentru o parte semnificativă. O cere funcția, care, prin definiție, inspiră o anumită noblețe. Se întorc în mormânt, mai exact, sub fundamentul "cinematografului" Gaudeamus, Carol Schmidt și Alexandru Bernardazzi, când își văd succesorii prin ochii lor de aristocrați.

Năstase a intrat în primărie cam tot așa cum au intrat bolșevicii în Kremlin, în 1917, cu ciubotele murdare, și teamă mi-i ca lucrurile să nu evolueze în aceeași direcție. Or, bolșevicii tot aveau aplaudaci care erau convinși că dreptatea e de partea lor, inclusiv atunci când l-au împușcat pe țar, cu toată familia lui.

Haideți să nu oprim demolarea unui simbol expirat din contul demolării a tot ce a mai rămas din etică, respect și bun simț.

Nicolae Federiuc