Igor Dodon, desconsiderat de Guvern

Decizia șefului statului Igor Dodon de a obține statut de observator în cadrul Uniunii Euroasiatică este contestată de Guvern. Potrivit premierului Pavel Filip, un astfel de statut nici nu a existat până acum, spunând, mai în glumă, mai în serios, că acesta a fost inventat de partenerii din est special pentru Igor Dodon. Totodată, oficialul a declarat că Guvernul nu va oferi niciun bănuț pentru a acorda asistență observatorilor din Uniunea Euroasiatică.

„Un statut care se potrivește perfect președintelui Republicii Moldova. El observă cum se dezvoltă lucrurile din Republica Moldova, a observat cred și ultimele sondaje. Dacă se semnează ceva care nu este ratificat sau care nu necesită această ratificare, precum este statutul de observator, înseamnă că nu este un act care are putere juridică", a menționat Premierul Pavel Filip.

Amintim că șeful statului s-a aflat zilele trecute la Soci, în Federația Rusă, unde a anunțat că Republica Moldova este prima țară care a obținut statutul de observator pe lângă Uniunea Euroasiatică.