Gabriela Firea, despre Silvia Radu: „Este la fel de preocupată ca și mine de domeniile sănătate și educație"

Primarul General al municipiului București, Gabriela Firea, în cadrul întrevederii de astăzi cu Primarul General interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, a găsit mai multe similitudini între ele, transmite CURENTUL.md.

În cadrul unei conferințe de presă, Gabriela Firea a declarat: „Silvia Radu este la fel de preocupată ca și mine de domeniile sănătate și educație, fiind și mamă a trei copii – ca și mine, iată încă o similitudine. Provine din domeniul privat – la fel ca și mine".

Totodată, Gabriela Firea i-a făcut Silviei Radu și un cadou. „Aș dori să-i fac dnei Primar, din partea nu doar a mea, dar și a tuturor bucureștenilor un mic dar, simbolic, în anul centenarului. Este vorba despre ia noastră tradițională românească, pe care și eu o port cu foarte mare plăcere, nu doar la sărbătorile naționale, dar și ori de câte ori am ocazia. Să vă poarte mult noroc, mult succes în întreaga activitate. Și de asemenea, un album cu cele mai frumoase mănăstiri din România. Sunt convinsă că pe unele le-ați vizitat deja, iar pe altele probabil veți avea ocazia să mergeți, dar și peisaje pitorești deosebite și tradiții din România", a adăugat Firea.

La rândul său, Silvia Radu a mulțumit pentru daruri, dar a precizat că are și ea un cadou. „După cum vedeți, coincidem atât în misiuni, cât și în preferințe. Eu v-am adus o ie din RM, dar este de altă culoare. Este o ie tradițională. Eu la fel ca și dvs. port ie și la sărbători, dar și când am ocazia. De aceea, sper să vă aducă și dvs., noroc. Și mai am un ceva, este un cadou făcut de un maestru în artă din RM, o icoană, lucru manual. Să vă păzească în tot ceea ce faceți!", a punctat Radu.

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, şi primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, au semnat, astăzi, un Program de cooperare între cele două oraşe. Documentul prevede domeniile prioritare de cooperare între Chişinău şi Bucureşti, inclusiv acţiunile ce vor fi realizate în comun în perioada următoare. 

În domeniul cultural, Primăria municipiului Chişinău va înfiinţa o linie de transport în comun care va deservi, cu precădere, obiectivele turistice şi culturale din capitala Republicii Moldova, partea română urmând să asigure consultanţă pentru implementarea proiectului, precum şi va dona 2 autobuze în acest sens. 

De asemenea, începând cu 2018, anual în ambele oraşe va fi organizat proiectul bilateral „Săptămâna teatrelor bucureştene la Chişinău şi Săptămâna teatrelor din Chişinău la Bucureşti”. Proiectul prevede că în ambele oraşe, timp de o săptămână, vor fi prezentate spectacole ale teatrelor din oraşul partener. Totodată, în baza unui protocol de cooperare ce urmează a fi semnat între Biblioteca Mitropolitană Bucureşti şi Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, se va realiza schimburi de unităţi biblioteconomice, iar instituţia bucureşteană va oferi o importantă donaţie de carte către bibliotecile din Chişinău. 

Domeniul educaţiei reprezintă o altă prioritate în cooperarea dintre Chişinău şi Bucureşti. În acest sens, municipiul Bucureşti va acorda sprijin logistic şi material pentru efectuarea lucrărilor de renovare a Liceului „Mihai Eminescu” din Chişinău, instituţie care, în anul 2019, aniversează 50 de ani de la înfiinţare. În acelaşi timp, Primăria municipiului Chişinău va oferi un număr de locuri în taberele de vară pe care le organizează, pentru elevii premianţi ai concursurilor şi olimpiadelor din Chişinău. 

În domeniul ocrotirii sănătăţii, Primăria municipiului Bucureşti va acorda sprijin logistic şi material pentru efectuarea lucrărilor de renovare a Maternităţii nr. 1 din Chişinău. Concomitent, pentru medicii rezidenţi şi specialiştii din Chişinău va fi lansat un program de instruire în spitalele administrate de Primăria municipiului Bucureşti, iar pentru managerii instituţiilor medicale din Chişinău vor fi organizate stagii de perfecţionare de către administraţia spitalelor şi serviciilor medicale Bucureşti. 

Primarii de Chişinău şi Bucureşti, Silvia Radu şi Gabriela Firea, au mai stabilit şi alte domenii în care vor fi realizate proiecte comune, precum: urbanism şi strategii de dezvoltare urbană, atragerea de fonduri europene, transport, mediu înconjurător şi protecţia animalelor fără stăpân. 

Semnarea Programului de cooperare între Chişinău şi Bucureşti a avut loc în cadrul întrevederii oficiale avute de primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, cu primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea