Reacția PDM-ului la demisia lui Usatâi: „Situația catastrofală la care a ajuns acest oraș ne îngrijorează”

 Partidul Dmocrat din Moldova vine cu o reacție după ce primarul municipiului Bălți, Renato Usatâi, și-a anunțat demisia.

 „Cu părere de rău mun. Bălți se confruntă cu o criză profundă deja de mai mulți ani și, probabil, aceste declarații făcute de Renato Usatîi sunt din cauza unei profunde impotențe din punct de vedere profesional de a administra un municipiu foarte important. Situația catastrofală la care a ajuns acest oraș ne îngrijorează. Regretăm această situație și sperăm că va fi depășită. Dar consider că nu este corect să învinuiești pe cineva pentru propria incopentență. Respingem categoric aceste învinuiri nejustificate la adresa alcuiva. Responsabilitatea trebuie să fie asumată. Dacă ești incopentent și nu poți gestiona o situație este doar vina ta”, a declarat democratul Sergiu Sîrbu în cadrul unui briefing de presă.

Amintim că liderul Partidului Politic Partidul Nostru și primarul orașului Bălți, Renato Usatîi, a anunțat că săptămâna curentă va demisiona din funcția publică. 

Liderul PPPN a menționat că demisionează pentru că în timpul apropiat nu poate reveni acasă, iar orașul Bălți are nevoie de un gospodar pe loc. Totodată, Renato Usatîi a menționat că a luat decizia de a demisiona acum pentru a putea fi organizate alegeri anticipate locale anul curent, înaintea scrutinului parlamentar. „Dacă demisionam la sfârșitul lunii aprilie, aceasta însemna că nu puteau fi organizate alegeri locale până în anul 2019”, a spus liderul PPPN.

Renato Usatîi, aflat la Moscova de mai bine de un an, este cercetat penal în R. Moldova pentru organizarea tentativei de omor a bancherului rus Gherman Gorbunțov. Usatîi respinge acuzațiile, iar autoritățile ruse refuză extrădarea sa în R. Moldova. Liderul „Partidului Nostru” din R. Moldova a câștigat alegerile locale din Bălți cu peste 70% din voturi și a devenit primar al orașului în vara anului 2015.