Parlmentar român: Republica Moldova se îndreaptă spre dictatură și mafie politică

Deputatul român Matei Adrian Dobrovie a reacționat după ce în Parlamentul de la Chișinău, 74 de deputaţi au votat modificarea sistemului electoral. Parlamentarul se arată convins că UE trebuie să privească altfel lucrurile față de Republica Moldova, după ce PSRM și PD își doresc puterea pentru viitorii ani.

Cei 74 deputaţi (falşi pro-europeni şi pro-ruşi) care au votat schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova au transmis cel mai clar mesaj cu privire la viitorul acesteia. Republica Moldova se îndreaptă către o dictatură şi nu poate fi un partener viabil al UE. Decizia arată fără echivoc că sub pretextul apropierii de UE, oligarhul Vladimir Plahotniuc lucrează în tandem cu preşedintele pro-rus Igor Dodon pentru a menţine la putere o mafie politică, pentru a perpetua corupţia endemică şi practicile de capturare a instituţiilor.

În aceste condiţii, deputatul USR afirmă că „începând cu 20 iulie, Republica Moldova s-a reintegrat în spaţiul ex-sovietic gri, unde puterea este exercitată de o elită cleptocratică şi coruptă, cetăţenii sunt doar o masă amorfă care nu pot sancţiona actele guvernării.

Susţin decizia PPE de a solicita UE să întrerupă finanţarea acordată Republica Moldova. Cetăţenii Republica Moldova au nevoie de bani europeni, dar banii nu vor ajunge la aceştia dacă sunt gestionaţi de o elită politică care nu respectă practicile democratice şi care s-a remarcat prin furturi masive din băncile de la Chişinău. Solicit autorităţilor române să adopte o decizie similară în ceea ce priveşte asistenţa.