Grupare criminală, destructurată

Furau terminale, spărgeau seifuri, dar și locuințe și totul în doar 60 de secunde. E vorba de un grup criminal format din mai mulți tineri cu vârste cuprinse între 22 și 35 de ani. Aceștia au fost reținuți la sfârșitul lunii iulie de către procurorii PCCOCS în comun cu ofițerii Inspectoratul Național de Investigații al IGP.

Activitatea criminală a acestora a fost monitorizată timp de aproape un an. Până în prezent cinci persoane au ajuns pe mâna oamenilor legii.

”Toți membrii își aveau rolurile lor bine distribuite și un detaliu aproape ei fiind conduși de către un fost angajat al poliției. El cunoștea foarte bine tacticile de investigarea a astfel de infracțiuni și respectiv știa foarte bine și metodele de camuflare și de ștergere a urmelor infracțiunilor”, a menționat șeful Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Denis Rotaru.

Procurorii susțin că la fiecare infracțiune, aceștia, foloseau stații radio performante, iar telefoanele erau lăsate acasă. Mai mult, căutarea potenţialelor victime se făcea cu 10-15 zile până la comiterea jafului. De asemenea, hoții foloseau diferite maşini pe care le lăsau la 3-4 km, apoi se deplasau pe jos. Majoritatea membrilor grupării sunt sportivi. Suma totală a pagubei constituie aproximativ două milioane lei.

”Au fost efectuate mai mult de 36 de perchiziții. În urma percheziţiilor au fost găsite impunătoare sume băneşti, în valută naţională precum şi în valută străină. Au fost găsite multe bijuterii, un aparat foarte performant de descarcerare a metalului. La fiecare infracţiune, membrii erau îmbrăcaţi şi încălţaţi diferit”, a spus șeful Direcției de Combatere a Crimelor Grave, Igor Zglavuță.

Gruparea a comis infracțiuni în municipiul Chișinău, Bălți, Edineț, Glodeni, Strășeni, Ialoveni, Călărași, Anenii Noi, Criuleni, Orhei, dar și pe teritoriul Federației Ruse, dar și în țările Uniunii Europene. Dacă vor găsiți vinovați, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.