Medici bănuiți de corupție, în arest // VIDEO

30 de zile de arest pentru şeful secţiei Radiologie a Centrului de Diagnosticare Medicală din capitală. Silviu Condrea, principalul suspect în dosarul „Tomograf" este acuzat că, alături de alţi şase medici, a luat bani ilegal de la pacienţi.

Silviu Condrea a refuzat să discute cu presa, însă avocatul acestuia a spus că acesta nu își recunoaște vina și că va ataca decizia la Curtea de Apel.

În același dosar mai figurează alți doi medici, care vor rămâne în arest pentru 25 și, respectiv, 20 de zile. 

Totodată, în această schemă de extorcare a banilor de la bolnavi ar fi implicată și o angajată de la registratura Centrului de Diagnosticare Medicală, dar și un intermediar, care și-a făcut studiile la medicină, dar nu profesează în acest domeniu. Suspecții vor sta după gratii 30 de zile.

Marți, unul din cei șapte reținuți a fost eliberat din izolatorul CNA, fiind cercetat în stare de libertate. Potrivit procurorului de caz, acesta ar fi oferit detalii despre schema de corupție organizată de suspecți.

”Aceasta a conlucrat cu organul de urmărire penală, a dat detalii cum decurgea toată fapta, cine au fost persoanele implicate. Au fost reținute persoanele în privința cărora există probe concludente, pertinente. Au făcut declarații, dar nu și-au recunoscut vina”, a spus procurorul Dorin Compan.

Luni, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au efectuat perchiziții la mai mule spitale de stat, dar și clinici private. În rezultat, aceștia au găsit în biroul lui Condrea, dar și în două casete de valori deținute de acesta în băncile din capitală, dar şi la domiciliul acestuia aproape 270 de mii de euro, în jur de 68 de mii de dolari şi peste 215 mii de lei.

De asemenea, au fost găsiți în jur de 20 de mii de lei în trei birouri ale unor medici vizați în dosar. În total, ofiţerii CNA au ridicat în timpul descinderilor în jur de şapte milioane de lei.

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 10 de închisoare sau amendă de până la 400 de mii de lei.