Chirinciuc a fost condamnat pe nedrept

Pentru a ajunge la condamnarea fostului ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, procurorii au recurs la „falsuri” din start, iar liberalul a fost condamnat „pe nedrept”, ieri, la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, este declarația Primarului General al capitalei, Dorin Chirtoacă, citat de TV8. 

Acesta a amintit imaginile video făcute publice de procuratură, imediat după reținerea lui Chirinciuc. În prima secvență se arăta cum ministrul dădea cuiva niște numere de telefon, în a doua - niște oameni de afaceri discutau despre anumite sume, iar în a treia - Chirinciuc primea un pachet în biroul său de serviciu. 

„Pe fiecare din acele imagini era și data. Este foarte curios că imaginea cu pachetul a fost prezentată a treia, în condițiile în care aceasta a fost filmată prima, pe 9 februarie. Cum putea să fie prezentată a treia? Înseamnă că aceasta nu are nicio legătură și a fost băgată fraudulos în toată chestiunea. Din start s-a produs un fals prin prezentarea acelor imagini”, a declarat astăzi Dorin Chirtoacă. 

„Consider că domnul Chirinciuc a fost condamnat pe nedrept. Așa poate fi condamnat fiecare după ce dă telefoane din agendă”, a spus liberalul, adăugând că ministrul Chirinciuc nu ar fi avut nicio legătură cu ceea ce i s-a incriminat. 

Fostul ministru a fost condamnat de prima instanță, la un an și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe termen de un an, la o amendă de peste 30 de mii de lei și nu va putea ocupa funcții publice timp de trei ani. 

Anterior, procurorii, care l-au învinuit pe Chirinciuc de trafic de influență și abuz de serviciu, au anunțat că acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, dar șeful său de partid, Mihai Ghimpu, a sugerat că a fost nevoit s-o facă, fiind conștient de faptul că „altfel nu va scăpa”.