”Air Moldova”, privatizare sau faliment

Responsabilii de la Agenția Proprietății Publice au venit cu noi detalii cu privire la vânzarea companiei „Air Moldova". Potrivit directorului instituției, Vladimir Baldovici, întreprinderea urma să fie privatizată încă acum 10 ani, însă nimeni dintre foștii guvernanți nu a vrut să-și asume decizia. Aceasta va fi vândută cu tot cu datorii, iar prețul acesteia pornește de la 48 de milioane de lei.

În acești 10 ani, compania, prin diferite argumente, nu a fost scoasă la privatizare. Nu a fost nici consens politic, pentru că cineva trebuia să își asume responsabilitatea. Astăzi, suntem într-o situație când Guvernul își asumă responsabilitatea și spune „nu, nu mai putem tărăgăna. Compania Air Moldova, în situația în care se află, trebuie să fie privatizată", a spus directorul Agenției Proprietății Publice, Vladimir Baldovici.

Responsabilul a precizat că „Air Moldova" suportă pierderi prea mari. În ultimii ani, aceasta a acumulat datorii de 1,2 miliarde de lei și necesită investiții pe care statul nu poate să le acopere. În caz contrar, compania riscă să intre în faliment.

”În caietul de sarcini care a fost înaintat pentru potențialii investitori, pe care îi așteptăm prin acest concurs comercial, au sarcina de a menține activitatea „Air Moldova" și brandul „Air Moldova", a adăugat Vladimir Baldovici.

Dosarele pentru participare la licitație pot fi depuse până pe 4 septembrie. În același timp, Agenția Proprietății Publice urmează să vândă și alte întreprinderi cu capital majoritar de stat, printre care „Barza Albă", „Tutun CTC", Fabrica de Sticlă, Combinatul Poligrafic, S.A. „Drumuri" și hotelul „Zaria". O parte dintre ele au fost licitate și anterior, însă niciun investitor nu și-a manifestat interesul de a le cumpăra. Prețul total al acestora este de aproximativ 1,6 miliarde de lei.