Peste o mie de producători agricoli din țara noastră vor primi din partea statului subvenții

Peste o mie de producători agricoli din țara noastră vor primi din partea statului subvenții ce depășesc suma de 120 milioane de lei.

Banii au fost autorizați spre plată de Agenția de Intervenție și Plăți pentru agricultură, în primul semestru al acestui an.

Cele mai multe solicitări au fost depuse de agricultorii din raioanele Cahul și Edineț.

Resursele alocate vor fi utilizate pentru procurarea tehnicii și utilajului agricol, construcția caselor de ambalare și a frigiderelor.

Valoarea totală a Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul curent constituie 900 mln de lei.