Economia Moldovei menține trendul ascendent

Economia Moldovei a crescut cu 3,7%, în primul trimestru al anului curent. Ritmul este mai mare comparativ cu acum un an, când s-a înregistrat o creștere de 3,2 la sută.

Principala pondere în structura economiei o are, în continuare, comerțul, care acoperă 20,4% din total, urmat de industrie – cu 17,2 la sută, tranzacțiile imobiliare – cu 8,1% și domeniul informațiilor și comunicațiilor, cu o pondere de 6,6 la sută.

Pentru acest an, Guvernul se așteaptă la o creștere economică de până la 4 la sută. În 2017, economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 4,5%, fiind cea mai mare în rândul țărilor din Parteneriatul Estic.