Noi acțiuni de susținere a organizațiilor necomerciale

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul legii cu privire la organizaţiile necomerciale, promovat de Ministerul Justiției, cu sprijinul societății civile. Documentul vine să îmbunătățească cadrul legal care reglementează activitatea organizațiilor neguvernamentale și să simplifice procedura de înregistrare a acestora, contribuind la o mai bună asigurarea a libertății de asociere.

Proiectul prevede eliminarea restricţiilor pentru anumite categorii de persoane de a fonda sau a conduce organizaţii necomerciale, asigurarea unor garanţii suplimentare menite să protejeze libertatea de asociere, eliminarea restricţiilor teritoriale de activitate, dar şi limitarea posibilității de intervenţie a statului în activitatea acestor structuri.

Documentul stabilește, de asemenea, principiile de constituire și funcționare a organizațiilor necomerciale și prevede că înregistrarea acestora va fi realizată de către Agenţia Servicii Publice, în mod gratuit. Totodată, sunt prevăzute atribuțiile organizațiilor necomerciale, rigorile de transparenţă şi procedura de atribuire a statutului de utilitate publică.

Menționăm că în prezent, în Registrul organizaţiilor necomerciale sunt înscrise circa 8860 de asociaţii obşteşti, fundaţii și instituţii private.