BANCNOTE NOI de 5 lei au fost puse în circulaţie de BNM

Începând de astăzi, Banca Națională a Moldovei pune în circulație pe teritoriul Republicii Moldova bancnota modernizată cu valoarea nominală de 5 lei. Aceasta va fi acceptată ca mijloc de plată fără restricții. Bancnotele emise anterior, cu valoarea nominală respectivă se vor afla în circulație în paralel cu bancnotele renovate și vor fi retrase treptat ca rezultat al uzării și deteriorării, necorespunzătoare circulației.

Modernizarea bancnotei prin completarea cu noi elemente de siguranță reprezintă o procedură utilizată de majoritatea băncilor centrale. Aceasta are drept scop diminuarea riscurilor de falsificare și contrafacere a monedei naționale.

Designul și mărimea bancnotei sunt identice celor emise anterior.

Astfel, pe firul de siguranță metalizat încorporat în hârtie apare textul „BNM”. În lumină ultravioletă firul metalizat are proprietăți de fluorescență de culoare albastră.

Fluorescența poate fi observată și pe zona neimprimată a aversului în care este amplasat un dreptunghi văzut verde în lumină ultravioletă. În interiorul dreptunghiului sunt prezentate sigla BNM și textul „BNM”.

Elementele de siguranță suplimentare conferă leului moldovenesc modernizat o calitate și, deci credibilitate mult mai înaltă.