Omagiu pentru costumul tradițional

Expoziții de costume populare din toate colțurile țării, bucate tradiționale moldovenești, muzică populară și ateliere de creații. De asta se vor bucura cei care vor sărbători în acest an Ziua Națională a Portului Popular. Ajunsă la cea de-a treia ediție, marea petrecere va fi dată la Palatul Republicii, în data de 24 iunie.

Vom avea mai multe ateliere ale meșterilor populari, care nu numai vor expune piese confecționate de ei, dar vor avea și activități interactive în ceea ce privește confecționarea costumului popular”, a spus ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.

Muzeul nostru vine cu o colecție formată din 16 costume integrale, care reprezintă toate zonele geografice ale Republicii Moldova”, a spus directorul Muzeului de Etnografie din Chișinău, Petru Vicol.

La eveniment vor fi prezente mai multe orchestre de muzică populară, precum „Lăutarii", „Folclor", dar și interpreți cu renume. Manifestații similare vor avea loc în alte 45 de localități din țara noastră.

Sărbătoarea Națională Ziua Portului Popular a fost instituită oficial de Parlament în 2015.