Atac împotriva unui autobuz plin cu copii, în Yemen

Zeci de persoane au fost ucise sau rănite joi într-un atac împotriva unui autobuz ce transporta copii, în nordul Yemenului, a anunţat reprezentanţa Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) în această ţară pradă războiului, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

„După un atac comis dimineaţa aceasta împotriva unui autobuz ce transporta copii pe o piaţă din Dahyan, în nordul capitalei Sanaa, un spital susţinut de CICR a primit zeci de morţi şi de răniţi", a anunţat organizaţia pe Twitter, fără a preciza natura atacului.

Potrivit unui oficial din sistemul medical afiliat rebelilor houthi, atacul îndreptat împotriva unui autobuz ce transporta elevi s-a soldat cu cel puţin 39 de morţi şi a fost comis de coaliţia condusă de Arabia Saudită.

Ţară săracă din Peninsula Arabică, Yemenul este pradă unui conflict între guvernul preşedintelui Abd Rabbuh Mansur Hadi, susţinut de coaliţia militară, şi rebelii houthi care au preluat controlul asupra unor regiuni întinse, printre care capitala Sanaa.

Riadul a preluat în 2015 conducerea unei coaliţii în Yemen în sprijinul forţelor loiale administraţiei Hadi pentru a contracara avansul rebelilor houthi.

Războiul a făcut circa 10.000 de morţi de la intervenţia coaliţiei şi a provocat „cea mai gravă criză umanitară din lume", cu milioane de persoane în pragul foametei, potrivit ONU.