”Ratonul-păianjen” din Statele Unite

Un raton a cucerit internetul după ce a escaladat unul dintre cei mai înalți zgârie-nori din statul american Minnesota. Animalul a ținut cu sufletul la gură internauții timp de peste 24 de ore, iar presa a transmis în direct parcursul animalului.

O echipă de salvatori a încercat să captureze mamiferul, însă fără succes. Aceștia au lăsat mâncare pe acoperișul clădirii, în speranța că ratonul va fi atras de miros.

Metoda se pare că a funcționat. Acesta a străbătut în siguranță cele 25 de etaje ale clădirii, iar odată ajuns în vârf, a fost capturat.

Potrivit autorităților de la protecția aniamalelor, curajosul este teafăr și nevătamat și urmează să fie eliberat într-un loc sigur.