Consiliul de Securitate al ONU, reunire de urgență în urma violențelor sângeroase din Fâșia Gaza

Consiliul de Securitate al ONU se reunește, de urgență, în urma violențelor sângeroase din Fâșia Gaza. Potrivit celui mai recent bilanț, 60 de oameni au murit, iar peste 2.400 au fost răniți în urma manifestațiilor sângeroase care au izbucnit ca reacție la relocarea ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv, la Ierusalim. Protestele violente au fost reluate marți, la Betleem.

Inițiativa, care aparține președintelui american, Donald Trump, a provocat un scandal diplomatic. Turcia a decis să recheme ambasadorul din Israel și din Statele Unite, iar la Istanbul a avut loc un protest de amploare, față de acțiunile Israelului în Fâșia Gaza. Manifestanții au dat foc steagurilor Statelor Unite și ale Israelului.

Și Africa de Sud și-a rechemat ambasadorul din Israel. Critici dure au venit și din partea Iranului, dar și a Uniunii Europene, care au făcut apel la încetarea luptelor.

Luni a fost cea mai sângeroasă zi a conflictului dintre israelieni și palestinieni de la războiul din Fâșia Gaza, care s-a încheiat acum patru ani.

Autoritățile palestiniene au denunțat un „masacru", în timp ce Israelul a acuzat mișcarea teroristă Hamas că ar sta în spatele acțiunii de protest.